O nouă zi cu un număr uriaş de noi cazuri Covid descoperite în judeţul Bihor, Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura anunţând vineri dimineaţă încă 764 de asemenea cazuri, după efectuarea a 2.269 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 33,67% din totalul celor făcute în ziua precedentă.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, foarte mare este şi ponderea cazurilor descoperite la copii: nu mai puţin de 100, asta însemnând 13,08% din total. Un alt indicator important este cel al reinfectărilor, dintre cazurile noi raportate vineri 79, adică 10,34%, fiind la persoane care au mai avut Covid şi în trecut.

Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns în judeţ la 57.239 de la începutul pandemiei, dintre care 49.944 s-au încheiat cu vindecări, iar 2.631 cu decese, în ultima zi încă doi bihoreni încetând din viaţă pe fondul infectării cu SARS-CoV-2.

Surse medicale arată că este vorba despre persoane nevaccinate, una de 65, cealaltă de 85 ani, ambele şi cu boli cronice.

În prezent, în Bihor sunt 4.664 de persoane infectate, iar incidenţa medie a ajuns la 7,45 cazuri Covid la mia de locuitori, niveluri mai mari fiind în Cluj (11,95/1.000), Timiş (9,75), Bucureşti (8,03), Ilfov (8,7), Suceava (8) şi (Braşov (7,73). Cele mai mici incidenţe sunt în judeţele Mehedinţi (1,06), Teleorman (1,45), Călăraşi şi Brăila (1,59).

Dintre cele 101 comune şi oraşe din judeţ, doar în 10 comune există mai puţin de un caz Covid la mia de locuitori, cele mai mari incidenţe fiind în Brusturi (15,25 cazuri Covid la mia de locuitori), Ţeţchea (14,28), Oşorhei (13,83), Sânmartin (13,42), Viişoara (13,19), Sântandrei (12,48), Abram (12,46), Paleu (12,4), Aştileu (11,1) şi Hidişelu de Sus (11,02).

În Oradea, unde sunt 2.470 de persoane infectate, incidenţa a ajuns la 10,99 cazuri Covid la mia de locuitori, altfel spus cel puţin un orădean din o sută are SARS-CoV-2.

În ciuda valului mare de infectări, în spitalele din judeţ situaţia este calmă, numărul total al persoanelor cu Covid internate fiind de 247 (14 din alte judeţe), doar 29 din acest total fiind în stare gravă în secţiile ATI ale spitalelor Municipal, Pelican şi Judeţean din Oradea.

În ce priveşte campania de vaccinare, în ziua precedentă au fost administrate doar 385 doze de ser anti-Covid, numărul persoanelor vaccinate cu schema completă ajungând la 211.483, dintre care 61.710 au făcut şi doza booster.

Incidența Covid pe localități în Bihor: