Aleșii din Consiliul Județean Bihor au aprobat, în unanimitate, într-o ședință extraordinară desfășurată miercuri online, depunerea spre finanțare cu fonduri europene, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ro-Hu, a unui proiect denumit „Peste Granițe - Inovații în explorarea arheologică și tehnici non-invazive pentru conservarea patrimoniului cultural”.

Potrivit hotărârii adoptate de consilierii județeni, obiectivele acestui proiect sunt „dezvoltarea și implementarea unei capacități îmbunătățite de scanare 3D pentru documentarea precisă a siturilor arheologice și a obiectelor de patrimoniu național”, „crearea și lansarea de tururi virtuale ale peșterilor și altor situri arheologice” din județ, precum și „modernizarea infrastructurii Direcției pentru Cultură Bihor pentru a sprijini cercetarea și conservarea patrimoniului cultural”.

Practic, a explicat BIHOREANULUI istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor, „prin acest proiect vrem să facem explorarea non-invazivă a unor situri arheologice prin scanare, fără săpături, iar arheologii noștri, în colaborare cu colegii de la Facultatea de Construcții și Arhitectură a Universității din Oradea, să realizeze o platformă pentru vizitarea virtuală a peșterilor din Bihor”.

Pentru Muzeul Țării Crișurilor, valoarea eligibilă a proiectului este de 473.438 euro, din care Consiliul Județean va asigura 2%, adică 9.468 euro.

În proiect vor mai fi implicate Universitatea din Oradea și Direcția pentru Cultură Bihor, precum și Muzeul Munkácsy Mihály din Békéscsaba (Ungaria), finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ro-Hu. 2021-2027.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!