Un studiu realizat în premieră pe Crișul Repede arată că poluarea cu microplastice a ajuns în organismele peștilor din râu, inclusiv în cei care sfârșesc pe mesele oamenilor.
Cercetarea, făcută de specialiști ai Universității din Oradea și ai Asociației Aqua Crisius, relevă un fenomen alarmant: toți peștii analizați conțin particule de plastic invizibile cu ochiul liber, iar unele dintre acestea ar putea ajunge și în organismul uman.
Poluarea la cel mai mic nivel
Microplasticele - fragmente minuscule rezultate din degradarea deșeurilor din plastic - au devenit o problemă globală, dar până recent nu au existat date concrete despre prezența lor în apele din Bihor. Studiul ale cărui rezultate au fost publicate recent de Asociația Aqua Crisius și Universitatea din Oradea într-o revistă științifică de specialitate, „Fishes” (Pești), este primul care analizează acest fenomen în Crișul Repede.
„Una dintre preocupările principale ale Aqua Crisius este educația de mediu, iar multe dintre activitățile pe care le desfășurăm includ componenta poluării apelor. Ideea studiului a pornit în principal din curiozitatea de a observa efectele poluării apelor până la cel mai mic nivel”, explică Marcus Drimbea (foto), vicepreședintele Aqua Crisius și coautor al studiului, alături de biologul Diana Cupșa și de ihtiologul Andrei Togor.
Fără nicio excepție
Folosindu-se de o finanțare din programul „Cu apele curate”, care sprijină activități de prevenire și combatere a poluării acvatice, în toamna anului 2024, echipa de proiect a prelevat din râu exemplare de pești din șase specii, de la clean și mreană până la păstrăv și scobar. Adică preferații pescarilor bihoreni...
Peștii au fost analizați într-un laborator al Universității, iar rezultatele sunt categorice: toți au avut microplastice în tractul digestiv. În total, cercetătorii au identificat peste 58.000 de particule în cele 112 exemplare de pești colectate din două zone: una în apropiere de satul Gheghie, și alta în Oradea. Majoritatea particulelor au fost extrem de mici, cu dimensiuni între 0,025 și 0,1 milimetri, adică invizibile fără microscop.
Studiul a analizat specii diferite, pentru a observa dacă sunt diferențe în consecințele poluării, în funcție de modul de hrănire.
Concluzia: indiferent dacă se hrănește de pe fundul râului sau din masa apei, niciun pește nu scapă. De asemenea, cercetarea confirmă că peștii mai mari și mai bătrâni au acumulat mai multe particule, ceea ce sugerează o expunere constantă în timp.
Surpriza din amonte
Contrar așteptărilor, cercetătorii au descoperit că peștii din zona rurală, în amonte de Aleșd, erau mai încărcați cu microplastice decât cei din Oradea. În secțiunea din amonte a Crișului au fost identificate în 58 de pești aproape 40.000 de particule poluante, față de circa 19.000 în 54 de vietăți colectate pe tronsonul orădean al râului.
Tabloul descoperirilor este divers. De exemplu, o beldiță (un pește mic, de maximum 12 cm) pescuită din Gheghie a avut nu mai puțin de 4.716 de particule de microplastic, un păstrăv luat tot de acolo în jur de 1.377, iar un scobar colectat din Oradea „doar” 1.046 de particule.
Deocamdată, nu este clar cât de rău îi afectează plasticul pe pești, pentru că nu există stabilit un prag sigur, nici unul mortal. Clar este că, în mod ideal, niciun organism viu nu ar trebui să conțină plastic. Totuși, și oamenii beau microplastice, existând studii care arată că un flacon de 500 ml de apă poate conține până la 160 de particule de microplastic.
Cercetarea arată că râul este mult mai poluat în zonele rurale. La sate, oamenii aruncă mai des gunoaie în albia Crișului decât în Oradea, unde șansele ca cineva să-i vadă sunt mai mari. În plus, în oraș râul este mai des vizat de acțiuni de curățenie. „Considerăm că igienizările periodice desfășurate pe sectorul orădean al Crișului Repede reprezintă un factor important în reducerea cantității de microplastic din apă și pești”, zice Drimbea.
Nimeni nu scapă
Deși microplasticele au fost identificate doar în tractul digestiv, nu este exclus ca ele să ajungă și în alte organe ale peștilor. Studiile internaționale arată că, la organisme vii, particulele foarte mici de plastic pot trece în sânge și se pot acumula în mușchi sau organe, inclusiv în ficat sau creier.
„Ne dorim să continuăm cercetarea. Avem deja materialul colectat și vrem să aflăm dacă microplasticele au ajuns și în mușchii peștilor”, spune Diana Cupșa (foto), șefa Departamentului de Biologie din cadrul Universității din Oradea.
Mușchii reprezintă partea consumată de oameni, astfel că noua cercetare va spune dacă oamenii care mănâncă pești din Criș înghit și microplastic sau nu. Pentru cei care doar beau apa din Criș livrată la robinete, prezența particulelor poluante în râu n-ar trebui să fie o problemă. „Filtrele uzinelor de apă au capacitatea de reținere a microplasticului”, explică Cupșa.
Este clar, însă, că studiul confirmă că poluarea cu plastic nu mai este doar o problemă vizibilă pe malurile râurilor, ci una invizibilă, prezentă în ecosistem și, posibil, în alimentație. Iar câtă vreme oamenii vor continua să arunce mizerii în râuri, fenomenul nu va face decât să se agraveze...