Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Sântandrei, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 10 de Poliție Rurală Ștei, care l-au prins conducând pe drumul comunal 258, în localitatea Sârbești, băut și sub influența substanțelor psihoactive.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Bihor, bărbatul a fost oprit în trafic în noaptea de 29 spre 30 august, în jurul orei 3.

„Acesta a fost depistat în trafic de polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în informare.

În același timp, testarea preliminară cu aparatul pentru depistarea consumului de droguri a indicat posibila prezență a unor substanțe psihoactive, motiv pentru care bărbatul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice atât pentru stabilirea alcoolemiei în sânge, cât și pentru a se verifica dacă a consumat substanțe interzise.

„Rezultatele analizelor efectuate în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise au confirmat prezența acestora în organism”, scrie în comunicat.

În urma probelor strânse în dosar, luni, 31 august, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. El este cercetat acum pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.

Ancheta este continuată de polițiștii Secției nr. 10 de Poliție Rurală Ștei, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!