Un orădean a lansat, miercuri, o campanie de strângere de semnături pentru a determina autorităţile locale să transmisă live pe reţeaua de socializare Faceebook şedinţele Consiliului Local Oradea.
Petiţia a fost lansată de orădeanul Ionuţ Coman, director judeţean al Consiliului Tinerilor din România, pe platforma Declic.ro. Acesta spune că cetăţenii trebuie să participe, chiar şi de acasă, la şedinţele Consiliului Local pentru a şti ce proiecte sunt dezbătute, ce hotărâri sunt luate, dar şi cum votează consilierii. "Fie că votează bugetul sau schimbarea organigramei, cetăţenii acestui oraş trebuie să fie informaţi cu privire la ce se întâmplă, dar şi cum sunt reprezentaţi de cei pe care i-au ales, peste 70 de mii de orădeni", a scris tânărul pe site.
El propune astfel anunţarea şi transmiterea şedinţelor live pe reţeaua de socializare Facebook "după modelul altor oraşe, comune, inclusiv al Consiliului Judeţean Bihor".
Acesta a ținut să precizeze și că inițiativa este una civică și nu are legătură cu niciun partid politic.
Până în prezent, 102 de persoane au semnat petiţia online, însă iniţiatorul îşi doreşte să strângă 3.500 de semnături.
Săptămâna trecută, Bihorel a subliniat că municipalitatea orădeană refuză să transmită şedinţele de Consiliu Local pe reţelele de socializare. De altfel în ultima şedinţă a Consiliului, liderul grupului de consilieri ai PSD, Emilian Pavel, a cerut transmiterea online a dezbaterilor, însă primarul Florin Birta spunea că s-ar putea ca în curând şedinţele să fie organizate în regim de teleconferinţă, asta în cazul în care pandemia va impune renunţarea la întâlnirile faţă în faţă.