Dacă vă e jenă să umblaţi pe stradă cu faţa multicoloră şi hainele pătate "papagal" staţi acasă. Colours Festival nu este pentru fiţoşi!

În şanţul Cetăţii DJ din ţară şi străinătate fac să duduie cărămizile din bastioane, adolescenţi de toate vârstele se "bat" în pudră colorată până le rămâne curat numai albul ochilor, temerari se caţără pe lăzi goale de bere asiguraţi în coardă să nu se lovească în timpul căderii inerente iar copilaşi scăpaţi din garsoniere se joacă cu baloane de spumă.

Cei mai puţin lipsiţi de spirit sportiv ţin de o bere sau un suc golind din ea să nu se încălzească în timp ce dau medidativ din cap după cum sună bass-ul.

Un brand local...

Cea de a doua ediţie a manifestării Colours Festival a strâns sâmbătă la prânz peste 500 de spectatori. Organizatorii, care au vândut circa 600 de bilete, se aşteaptă ca spre seară numărul participanţilor să treacă de o mie de depăşind recordul de anul trecut.

"Vrem să transformăm Colours Festival într-un brand local, să îl creştem, anul viitor să ajungem la peste 2.000 de participanţi, peste doi ani la 4.000 de spectatori şi tot aşa", spune organizatorul Dan Todea.

Colours Festival Chapter II este organizat de Asociaţia Business and Intercultural Challenge, în colaborare cu Utopium şi Point Event.

De inspiraţie hindusă

Primele reprezentanţii de muzică house au început în jurul orei 12. Până la ora 23 pe scena de lângă zidurile Cetăţii vor evolua Dj Fany, Playerone, Balory, Samiebeats & Skrude (Ungaria), Szanto Denis, DJ Bigda, Dublic (Ungaria), B’Andre (Ungaria), Chrom şi Wreckvge (Serbia).

Intrarea în scenă a fiecărui DJ este punctată de adevărate furtuni de praf în care participanţii se împroaşcă unii pe alţii cu pudră viu colorată în roşu, galben, verde şi alte culori.

Pudra care dă culoare petrecerii este total nepoluantă, nu pătează şi nu irită ochii. Dimpotrivă, judecând după reacţia celor spoiţi vopseaua pare să aibă efect ilariant.

 "Colours Festival este inspirat din Holi Festival din India care sărbătoreşte vitalitatea, tinereţea, veselia şi victoria binelui asupra răului", a declarat Todea.

Holi este o sărbătoare hindusă în cadrul căreia participanţii se colorează reciproc cu pulbere, ritual ce semnifică bucuria venirii primăverii, precum şi - potrivit legendelor - iertarea şi iubirea.

Evenimentele similare au fost organizate în ultimii ani în Europa şi în Statele Unite, fiind asociate îndeosebi cu concerte de muzică electronică, cu mare priză la public, în special la cel tânăr.