Piețele centrale au fost întotdeauna puncte importante și de interes ale oricărui oraș. În toată Europa, în aceste zone s-au dezvoltat pe vremuri puncte comerciale, pentru ca acum să fie spații publice destinate de multe ori exclusiv pietonilor.
În Oradea lucrurile s-au petrecut la fel, piața centrală afirmându-se ca un spațiu economic complex și devenind în timp spațiul de socializare de azi. BIHOREANUL vă spune povestea poate celui mai cunoscut loc din oraș: Piața Unirii.
Orașul nou
După ce în 1692 imperialii austrieci i-au bătut pe otomani și au cucerit de la aceștia Oradea, așezarea a intrat într-o nouă etapă de evoluție. Cetatea a fost reparată și orașul reconstruit, iar rolul militar al fortăreței a scăzut, pentru că urbea din afara zidurilor s-a dezvoltat tot mai mult, apărând străzi, case și edificii publice.
Centrul de greutate al orașului s-a mutat la vest de cetate - Újváros, adică Orașul Nou, întins pe străzi paralele aflate la sud de Crișul Repede și de Olosig, o localitate care în timp avea să devină parte a Oradiei.
Epicentrul său era piața publică, un spațiu de comerț și piață agroalimentară, în jurul căruia după anul 1700 au apărut case în stil baroc. Spațiul actualei Piețe Unirii a fost de la început comercial, iar în timp a căpătat rol ecleziastic și administrativ.
Catedrala din centru
În secolul XVIII, aici au fost ridicate trei biserici în stil baroc, ceea ce conferă unicitate pieței. Aparținând celor trei confesiuni principale locale - ortodoxă, greco-catolică și romano-catolică -, cele trei construcții sunt așezate în triunghi, sugerând armonie și echilibru estetic și spiritual.
Prima a fost biserica romano-catolică Szent László (Sfântul Ladislau, regele considerat întemeietorul Oradiei), în al doilea sfert din secolul XVIII. În volumul „3 secole de arhitectură orădeană”, istoricul Péter I. Zoltán arată că biserica a fost construită „după anul 1720”, în timpul episcopului Csáky Imre, dar varianta mai sigură privind punerea pietrei de temelie este 1723, an menționat pe placa aflată pe fațada clădirii, precum și în Șematismul Episcopiei romano-catolice din anul 1830. Legat de durata lucrărilor, părerile sunt împărțite, Péter I. Zoltán arătând că lucrările încă se derulau după 1733, anul menționat în cronosticonul de deasupra intrării în biserică.
Sanctuarul ar fi fost finalizat în 1732, iar șapte ani mai târziu era gata sacristia formată din două încăperi. Biserica a fost sfințită de episcopul Forgács Pál în 23 mai 1756 și a servit drept catedrală romano-catolică, a doua după biserica Sfânta Brigitta din zona actualului Parc Traian, până la finalizarea, în 1780, a noii catedrale de lângă Palatul Baroc. Turnul bisericii a fost construit târziu, fiind finalizat în 1800, când clădirea domina peisajul central (foto).
Biserica „cu lună”
Cea de-a doua biserică, purtând hramul Adormirea Maicii Domnului, este cea ortodoxă din colțul sud-estic al pieței, construită în intervalul 1784-1790. Cunoscută drept Biserica „cu lună”, a fost ridicată când în Oradea exista un singur lăcaș de cult ortodox, în Velența. După ce împăratul habsburg Iosif al II-lea a emis Edictul de Toleranță din 1781, confesiunile non-catolice au început să ridice tot mai multe biserici.
Piatra de temelie a fost așezată în 9 noiembrie 1784 în prezența episcopului ortodox de Arad, Petru Popovici, de care depindeau atunci bihorenii. Clădirea are un naos cu abside laterale, un pronaos și un altar semicircular, planimetria fiind de tip navă, de influență bizantină, iar arhitectura barocă cu elemente neoclasice de tipul pilaștrilor cu capiteluri.
Deasupra pronaosului, către vest, se înalță turnul-clopotniță (a fost prima biserică cu turn din Orașul Nou), dotat cu orologiu și un mecanism unic ce arată fazele lunii cu ajutorul unui glob jumătate negru, jumătate auriu (foto). Conform monografiei „Istoria orașului Oradea”, acesta a fost realizat în 1793 de meșterul lăcătuș Georg Rueppe, fiind alcătuit din roți dințate și axe cardanice care folosesc forța gravitației.
Primul serviciu divin a fost oficiat aici în 17 noiembrie 1790, dar sfințirea bisericii s-a făcut mult mai târziu, în 11 iunie 1832, după finalizarea decorațiilor interioare. Biserica a devenit catedrală după reînființarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, în 1920.
Pentru greco-catolici
Cel mai nou lăcaș de cult din piață este catedrala greco-catolică Sfântul Nicolae. Conform lui Péter I. Zoltán, terenul necesar, aflat în colțul sud-vestic al pieței, a fost cumpărat de episcopul catolic Nicolaus Csáky în 1739 pentru a edifica o biserică, iar în vecinătate a procurat o casă, devenită suffraganeusa, reședința episcopală.
În 1800, când episcop unit era Ignatie Darabant, pe teren se afla deja o biserică, demolată însă pentru a face loc noului edificiu, mult mai încăpător. Piatra de temelie era pusă în același an, lucrările începând cu turnul, apoi continuând cu nava principală și fiind finalizate în jurul anului 1810. Sfințirea bisericii avea loc doi ani mai târziu. Turnul, amplasat pe latura vestică, a primit un coif de factură bizantină până în 1870 (foto), dar cel actual datează din 1910-1912, fiind refăcut în urma unor distrugeri din timpul lucrărilor de reparații.
Biserica are planul în formă de cruce, interiorul este boltit, altarul arcuit, iar iconostasul are 41 de icoane organizate în șase registre, ornamentația aurită fiind realizată în stil bizantin cu elemente baroce. Totodată, iconostasul și cafasul corului prezintă colonete și capiteluri în stil corintic.
Arhitectura îmbină stilul baroc cu elemente neoclasice. Fațada laterală este decorată cu pilaștri cu capiteluri dorice, iar ferestrele sunt așezate în firide cu laturi concave, specifice barocului târziu, cu arce de tip bizantin. În perioada comunistă, când cultul greco-catolic a fost interzis, lăcașul a fost folosit de ortodocși.
Refăcută total
Odată completat „triunghiul” format din biserici, piața s-a dezvoltat accelerat. Pe toate laturile s-au ridicat imobile cu etaj, cu spații comerciale și locuințe, în mijloc păstrându-se caracterul de zonă de târg (foto).
Aici poposeau țăranii, care amplasau mese sau vindeau direct de pe jos produse gospodărești, alimentare, animale și obiecte de uz casnic. Cu timpul, drumurile au fost pavate cu piatră, direcțiile principale fiind către Cetate, către podul peste Criș, iar mai departe spre Palatul Baroc, mai târziu spre gară, iar în sud și vest către zone de case și industriale.
Transformările cele mai importante au avut loc după 1900, când o mare parte a fondului construit a fost înlocuit. Au apărut, astfel, palatul Primăriei (1903-1904), Palatul Episcopal Greco-Catolic (1903-1905), Palatul Vulturul Negru (1907-1908), Palatul Moskovits (1910-1911), adică atât clădiri publice, cât și private. Spațiul a fost amenajat prin modernizarea drumurilor și trotuarelor, introducerea iluminatului public pe gaz, apoi electric, precum și a tramvaiului (1906).
De la comerț la promenadă
În perioada interbelică, Piața Szent László a fost redenumită Unirii, concomitent fiind transformată dintr-un spațiu dedicat comerțului într-unul al plimbărilor. A fost amenajat un ansamblu urbanistic prin proiectul arhitectului Duiliu Marcu, având în centru statuia Regelui Ferdinand I, cu două fântâni și mai multe soiuri de plante (foto). În anii ’40 scuarurile au fost mult simplificate, dispărând fântânile și ghivecele, iar rondurile au lăsat loc vegetației spontane.
Piața a fost complet reamenajată în 2015, după planurile arhitectului clujean Horia Gavriș, devenind în mare parte pietonală. Chiar dacă aspectul i s-a tot schimbat, Piața Unirii este un reper, un punct de interes local și unul turistic. Cu toate transformările, a rămas ceea ce trebuie să fie un astfel de loc: un spațiu pentru toți.
DUPĂ VREMURI
Piața statuilor și a monumentelor
Fiind un spațiu de interes pentru toți orădenii, Piața Unirii a fost ornată cu monumente și statui diverse. Prima, din piatră, care l-a reprezentat pe regele László, s-a aflat în preajma bisericii omonime. În 1892, ea a fost înlocuită cu una din bronz, în prezent ambele aflându-se lângă catedrala romano-catolică din Olosig.
În perioada interbelică, în centrul pieței s-a aflat statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I, realizată de sculptorul Mihail Kara, dezvelită în 21 noiembrie 1924, aceasta înlocuind-o pe cea a lui Ladislau. Ulterior, în 7 noiembrie 1937, în fața catedralei greco-catolice era inaugurat și un monument dedicat generalului Traian Moșoiu. Ambele au fost ridicate de autoritățile horthyste după cedarea Ardealului de Nord (30 august 1940), în fața Palatului Vulturul Negru apărând, în schimb, un monument al „Drapelului Național”.
În urma recuperării teritoriului, dar și a venirii la putere a guvernului pro-comunist al lui Petru Groza, în piața redenumită Mareșal Malinovski a fost dezvelit, pe 1 mai 1945, un obelisc al armatei sovietice. După căderea regimului comunist, acesta a fost demolat, iar în 1994 în locul său a fost pusă o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul, înlocuită în 2019 cu cea de acum a Regelui Ferdinand I. O altă statuie, reprezentându-l pe Emanuil Gojdu, s-a aflat în Piața Unirii între anii 1988-2019, în prezent ea fiind reamplasată în Parcul 1 Decembrie.