Comercianţii şi cumpărătorii care frecventează piaţa Nufărul vor fi protejaţi de caniculă cu ajutorul unei instalaţii de climatizare care pulverizează apă răcorind aerul. "Datorită copertinelor care acoperă pieţele în interior se produce un efect de seră. Dacă afară sunt 30 - 32 de grade Celsius, în interiorul pieţei sunt cu 7 - 8 grade mai mult, ceea ce creează un disconfort termic. Acesta este şi motivul pentru care ne-am gândit să achiziţionăm un sistem de climatizare", a declarat miercuri, Romulus Cosma, directorul RAPAS.

Instalaţia de climatizare va costa circa 45.000 lei şi va fi montată începând din acest weekend pentru a putea fi folosită în zilele caniculare care au mai rămas din această vară. "E vorba de o instalaţie cu duze care pulverizează apă cu o frecvenţă de 10 - 25 de secunde, după cum este reglată şi asigură o scădere a temperaturii în spaţiile închise cu circa 10 - 12 grade Celsius", a spus directorul.

Noul sistem va fi montat exclusiv în sectorul de legume - fructe din piaţă pentru că folosirea lui în bazar sau în sectorul de produse preambalate, chiar dacă ar uşura viaţa comercianţilor, ar provoca deteriorarea ambalajelor produselor. "Poate că ambalajul la o haină sau un kilogram de făină ar rezista o zi sau două, dar până la urmă, dacă nu şi-a vândut marfa în cinci zile comerciantul se va trezi să nici nu o mai poate vinde pentru că ambalajul s-a deteriorat de la apă", a declarat Cosma.

Directorul regiei pieţelor a mai spus că în cazul în care sistemul de climatizare se va dovedi eficient, în primăvara anului viitor, instalaţii similare vor fi montate în pieţele Cetate şi Rogerius.

De asemenea, pentru a proteja comercianţii de frig în timpul iernii, conducerea RAPAS are în vedere achiziţionarea unui sistem cu infraroşu care încălzeşte obiectele din raza de acţiune permiţând astfel comercianţilor şi cumpărătorilor să suporte mai uşor temperaturile scăzute din timpul sezonului rece. Sistemul va fi montat experimental tot în piaţa Nufărul.