Puterea perverteşte! Pofta de a pune politruci în funcţii administrative şi manageriale este caracteristică tuturor partidelor. Odată înscăunaţi, aceştia încep să acumuleze bani, influenţă şi experienţă, după care, conştienţi că sunt "domniţi" pe nemeritate, întorc o parte din "caşcaval" partidului.

PNL nu putea face excepţie. BIHOREANUL a descoperit că, instalat de primarul Ilie Bolojan în Consiliul de Supraveghere al societăţii Distrigaz, cu o indemnizaţie de 120.000 lei pe an, viceprimarul Florin Birta a donat anul trecut partidului 15% din sumă, lună de lună!

Politruci cu pretenţii

Firmele oraşului au fost, ani de zile, vaci de muls pentru clientela politică. La schimbarea puterii, fiecare lipitor de afişe sau activist mai răsărit aciuat în Consiliul Local primea un job, indiferent că era vorba de un post de director sau de membru în Consiliile de Administraţie. Astfel, directorul îşi trăgea un salariu baban, iar membrii din CA-uri încasau 20% din cât primea acesta, doar pentru că şi-a băut cafeaua la sediul societăţii în ziua şedinţei.

Lucrurile s-au mai stricat în 2003, când noile legi anticorupţie au obligat aleşii să lase job-urile, din motive de incompatibilitate. "Prăjiturica" a fost plasată politrucilor de eşalon secund, care s-au dedulcit la rândul lor. Ani de zile, principala preocupare a membrilor CA a fost să aprobe majorarea salariului directorului, ca să poată încasa la rândul lor mai mult. OUG 109 privind guvernanţa corporatistă, aplicată din 2012, a stricat doar un pic ploile, fiindcă a dat imediat naştere "specialiştilor de partid"...

Specialiştii de partid

Municipalitatea orădeană a fost printre primele din ţară care a adoptat principiile din Ordonanţă. Reprezentanţii Consiliului Local în CA-urile oraşului au fost selectaţi în 2012 de firma de recrutare Romarketing. Candidaţii trebuiau să aibă cel puţin 5 ani de experienţă în domeniul juridic, economic sau financiar, să fi condus o firmă cel puţin 3 ani, să fi făcut profit măcar un an ş.a.m.d. Ca să elimine bătaia pe posturi, primarul Ilie Bolojan a plafonat indemnizaţia lunară la doar 300 lei pe lună, cât să nu o depăşească pe cea de consilier local.

În ciuda acestui fapt, partidele s-au înghesuit să îşi specializeze eşalonul secund pe banii oraşului. Aşa au ajuns în conducerea CAO liberalii Claudiu Oros şi Miron Pop, dar şi pesediştii Liviu Popa Sabău şi Pavel Mercea, la OTL pesedista Emilia Gogoneaţă şi liberalul Romeo Nica, la ADP udemeristul Tibor Fenesi, liberalul Sorin Negruţiu şi pesedistul Gheorghe Sabău, iar la ADLO (pe atunci Eurobusiness Parc) pesedistul Florian Pantea. "Specialiştii de partid" au ţinut aproape de putere fiindcă, pe lege, la o eventuală schimbare de conducere, succesorul poate fi desemnat din rândul lor...

Oamenii primarului

Există, însă, şi o categorie de administratori care nici n-au dat examen, nici nu au indemnizaţiile limitate şi, întâmplător sau nu, sunt tocmai oamenii primarului Bolojan. Spre exemplu, în CA-ul RER Ecologic, firmă privată în care municipalitatea are o implicare simbolică, oraşul este reprezentat încă din 2010 de liberala Arina Moş, directoarea ASCO. În 2012, la reconfirmarea pe funcţie, acesteia i s-a alăturat şi Oana Mocan, director economic al ADP şi trezorier al PNL Bihor.

Pentru a menţine pacea în USL-ul de atunci, în CA-ul de  la RER s-a pripăşit o vreme şi şefa pesedistelor orădene, Silvia Ardelean, înlocuită în 2015, când UDMR a revenit la putere în Primărie, de Sauer Andras Kalman. Funcţia îi aduce de atunci udemeristului pensionar şi colegilor săi din CA o indemnizaţie lunară de 1.500 lei. De 5 ori peste plafonul "bolojanian"!

Mâna dreaptă

Viceprimarul Florin Birta, mâna dreaptă a lui Ilie Bolojan, sparge însă toate recordurile! Deşi consilier judeţean, Birta a fost instalat de primar, în 2008, în Consiliul de Supraveghere al Distrigaz, societate privată în care Consiliul Local era acţionar cu nici 1%, iar un an mai târziu a preluat şi preşedinţia Clubului Sportiv Municipal.

Liderul tineretului liberal bihorean şi-a început munca de administrator cu o indemnizaţie de 100 lei pe lună, care a explodat la 4.000 lei pe lună în 2012, când Distrigaz a fost preluat de Luxten, a urcat la 6.000 lei pe lună în 2013 şi s-a stabilizat la... 10.000 lei pe lună în 2014.

Deşi conform declaraţiei de avere Birta a câştigat numai în 2015 - din salariul de la CSM (3.900 lei), din indemnizaţia de la CJ (450 lei) şi cea de la Distrigaz - peste 30.000 euro, tânărul liberal nu are pe numele său nici maşină, nici casă, nici terenuri sau depozite bancare. Dimpotrivă, Birta târâie din 2008 un credit de 16.500 euro, care anul trecut a crescut la 20.000 euro. Bănuiala firească e că banii încasaţi nu au fost tocmai ai lui...

Sponsorul partidului

BIHOREANUL a descoperit, în raportările PNL, că Birta a fost anul trecut cel mai mare contributor bihorean la bugetul partidului, unde a vărsat 13.500 lei, în 8 tranşe lunare. Conştiincios, de îndată ce îşi ridica indemnizaţia, el vira între 13 şi 27 ale lunii câte 1.500 lei în vistieria liberală.

Suma este, totuşi, în uşoară scădere faţă de 2014, când a donat PNL-ului 24.000 lei în 6 tranşe lunare. În acel an, Florin Birta a dat practic partidului de două ori mai mult decât cel care avea să devină preşedintele României, Klaus Iohannis (9.500 lei) sau directorul SRI, Eduard Hellvig (9.600 lei).

Chestionat de BIHOREANUL, tânărul liberal nici nu se ascunde după deget. "Normal că am donat. Am ajuns acolo pentru că m-a pus partidul, nu pentru că sunt Florin Birta", recunoaşte el, care consideră gestul normal de vreme ce "orice partid trăieşte din donaţii şi sponsorizări".

De aceeaşi părere trebuie să fie şi Oana Mocan, căci şi ea a virat în 2014 în vistieria PNL, în 7 tranşe, nu mai puţin de 11.200 lei din indemnizaţia de la RER. Semn că, până la urmă, posturile bănoase sunt nişte "puşculiţe de partid" puse în mâna unor oameni a căror principală calitate este să fie de încredere...

"Tradiţie" cu gaze

O altă dovadă concludentă în acest sens este faptul că funcţiile de preşedinte CSM şi membru în CS al Distrigaz au fost predate în urmă cu două săptămâni, "la pachet", managerului secţiei de baschet, Şerban Sere. Fost baschetbalist, liberal şi om de afaceri, fără nicio legătură însă cu domeniul gazelor, Sere este un apropiat al fostului preşedinte Birta şi om de încredere al primarului. Săptămâna trecută, patronul se dădea peste cap să iasă din firma Sernov SRL, pe care deţine restaurantul "Crinul Alb", unde mănâncă baschetbaliştii clubului, ca să nu fie, măcar formal, în incompatibilitate.

Întrebat de BIHOREANUL cu privire la motivele pentru care a delegat un baschetbalist în conducerea Distrigaz, unde încasează o căciulă de bani, Ilie Bolojan a încercat să bagatelizeze situaţia. "Calitatea de reprezentant în CA-ul Distrigaz revine în mod tradiţional preşedintelui CSM, ca să poată să îşi completeze veniturile. La CSM sunt multe deplasări şi protocoale, iar venitul preşedintelui e mult mai mic decât cel al jucătorilor", spune primarul.

Rămâne de văzut dacă, în anii următori, odată "tras la patru ace" din banii Distrigazului, Sere va fi la fel de recunoscător cum a fost Birta. Deocamdată, un lucru e clar ca lumina zilei: în societăţile locale Primăria s-a străduit să pună tot timpul omul potrivit la locul potrivit. Omul primarului...


POLITRUCII
Bani pentru ai noştri

Valentina ButişcăLa fel ca la Primărie, şi şefii Consiliului Judeţean îşi pun oamenii de partid în posturi. Dacă la societăţile Drumuri Bihor şi Transilvania Tour funcţiile în CA-uri sunt neretribuite, de la Parcuri Industriale Bihor liberalul Horea Carţiş şi pesedistul Bekesi Csaba mai duc acasă 200 lei pe lună, iar de la Pază şi Protecţie pesedistul Horia Mugurel Miara şi udemeristul Kiss Sandor Elek - 400 lei lunar. Cele mai babane indemnizaţii le au însă membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), înfiinţată, chipurile, pentru sporirea eficienţei serviciului poliţienesc.

De aici îşi trag circa 1.300 lei pe şedinţă liberalii Ionel Avrigeanu, Viorel Mircea Pop, Ovidiu Bezi şi Mihai Sturza, pesediştii Ioan Mang şi Ovidiu Copil, precum şi udemeriştii Grim Andras şi Derer Ferenc. O sumă consistentă, de circa 1.700 lei pe lună, a încasat în perioada iulie 2015 - aprilie 2016 şi pesedista Valentina Butişcă (foto) pentru postul din CA-ul societăţii Băiţa SA.