Nu cred că plagiatul s-a inventat la Oradea sau că universitarii noştri sunt cei mai mari specialişti în domeniu. Dar am avut ocazia să văd modul în care sunt percepuţi cei care practică "cea mai veche meserie" în mediul universitar de pe Criş.
Deşi au fost câţiva dascăli prinşi cu ghilimele lipsă, mare lucru n-au păţit. Comisia de Etică, atunci când n-a putut arunca pisica moartă în ograda suratei de la Bucureşti, s-a transformat în simplu seviciu de spălat cad(av)re didactice. Fapt ce le-a dat apă la moară celor vinovaţi, astfel că am ajuns daţi în judecată inclusiv pentru că am întinat imaginea unor ditamai plagiatorii.
Cazul Mang e fundamental deosebit de cel al şefului său de partid. Victor Ponta a copiat cu neruşinare pentru a primi fraudulos titlul de doctor în Drept, ce-i aducea însemnate beneficii financiare şi profesionale. Mang, în schimb, avea nevoie de lucrările copiate ca de o bubă-n fund.
Nici nu-i foloseau la avansări, nici nu-i sporeau gloria. Dar aşa e cutuma la noi: asistenţii trudesc şi profesorii semnează. Asta pentru că, odată ajunşi la acest grad didactic, mulţi profesori devin oameni de afaceri ori politicieni şi nu mai au timp de catedra propriu-zisă.
Eu cred că dascălii ar trebui să rămână dascăli, nu senatori, nu activişti de partid ori afacerişti. S-a ajuns în situaţia în care mulţi nu mai au timp nici să-şi ţină cursurile, chestie de neimaginat pe vremea când şcoala era şcoală cu adevărat. Iar în ce priveşte cazurile de plagiat, pedepsele trebuie să fie suficient de dure pentru ca fenomenul să dispară.