Luna plantării arborilor (15 martie-15 aprilie) este în plină desfăşurare la Direcţia Silvică Bihor, un eveniment în care, în acest an, specialiştii în silvicultură împărtăşesc cu cei interesaţi provocarea împăduririi a 198 hectare de terenuri forestiere, precum şi efortul înlocuirii puieţilor uscaţi din plantaţiile mai vechi, pe circa 64 ha.

Nu e simplu şi nici uşor, dacă ne gândim la cei peste un milion de puieţi care trebuie plantaţi, şi nu toţi în zona de câmpie uşor accesibilă, ci la munte, unde trebuie căraţi în spate sute de metri sau kilometri. Cei de răşinoase trec printr-o îmbăiere care să le asigure protecţie împotriva dăunătorilor, iar dacă adăugăm că terenul este pietros şi gropile sunt greu de făcut, putem spune că într-adevăr răspundem la o provocare.

Fiind "fraţi cu codrul", cum se spune din vechime, este bine să ne asumăm această misiune. Loc de refugiu şi de apărare în vremuri de restrişte, aliat constant al omului pe parcursul evoluţiei de la vânător la culegător, pădurii i se cuvine să o răsplătim. Mai ales că este un bun refugiu şi pentru lumea noastră modernă, puternic digitalizată şi cu tendinţe sociale de izolare şi sedentarism din ce în ce mai exacerbate.

Plantarea unei păduri poate fi pentru oricare dintre noi un mijloc de a rupe o rutină, de a interacţiona prietenos cu natura sau un substitut pentru mersul la sală sau dietă, prin caloriile arse. Mecanismul de formare a pădurii şi efortul depus pot fi înţelese mai bine de către copii, dacă se implică direct. Nu în ultimul rând, plantarea este un mijloc de cultivare a respectului pentru pădure şi mediu. 

Menţinerea suprafeţei ocupate cu păduri este o necesitate, fie în contextul încălzirii globale, fie în contextul unor crize energetice temporare, când resursa lemnoasă este soluţia de avarie. A fi prezent la plantat înseamnă a le fi alături silvicultorilor în efortul de a menţine pădurile împreună cu toate habitatele pe care le formează.

Plantând, eşti parte din natură. Lucrezi cu natura pentru natură. 

Teodor Suciu
director
Direcţia Silvică Bihor

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!