A fost activat planul roșu, în noaptea de marți spre miercuri, la Vârtop, unde zeci de persoane au acuzat simptome de toxiinfecție alimentară.

„În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, dintre care 8 adulți și 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Ugență Crișana al județului Bihor, miercuri dimineață.

Sursa citată arată că, având în vedere numărul mare de persoane implicate, a fost activat Planul roșu de intervenție, „care presupune suplimentarea resurselor la fața locului în vederea optimizării misiunii de răspuns”.

„La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecție alimentară - greață, vărsături și crampe abdominale, fiind conștiente și cooperante. După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la spital 18 persoane - 16 copii și 2 adulți”, mai arată ISU.

Până la urmă, la spital au mai ajuns, în cursul dimineții, încă 3 copii.

Potrivit medicului-șef al UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, la cele două structuri de Urgențe ale Spitalului Județean din Oradea au fost aduse, în total, 21 de persoane, dintre care 19 copii și 3 adulți.

„O parte dintre copii au fost direcționați către Compartimentul de Primiri Urgențe din strada Coposu, iar o alta, plus adulții, la UPU din strada Gheorghe Doja. După examinare și stabilizare au fost internați la Secția de Boli Infecțioase”, a declarat dr. Borcea pentru BIHOREANUL.

Conform acestuia, toate cele 21 persoane au fost aduse cu trei autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean, două ale SMURD și un microbuz.

„Au prezentat forme de toxiinfecție alimentară, cu dureri abdominale și grețuri. Au fost stabilizați și se află sub monitorizare”, a adăugat șeful UPU-SMURD Bihor.

Pe de altă parte, directorul executiv al DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, a declarat BIHOREANULUI că a dispus efectuarea unei anchete epidemiologice pentru a se afla cauzele care au declanșat toxiinfecția alimentară. „Ancheta începe în această dimineață”, a spus dr. Rahotă.

Surse ale BIHOREANULUI arată că toate persoanele sunt din București și Timișoara și erau cazate la hotelul Cristalin din Arieșeni.

UPDATE: Declarațiile reprezentanților hotelului

 Alin Birta, administratorul hotelului Cristalin, a precizat, într-o declarație făcută pentru BIHOREANUL, că în hotel sunt cazate două grupuri, unul din Timișoara și un altul din București, meniurile sunt aceleaşi pentru ambele, iar singurii care au acuzat probleme sunt copiii din Capitală.

Detalii, în articolul „Reacţia patronului hotelului din Vârtop, după ce peste 20 de persoane cazate au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară (VIDEO)

UPDATE: Element comun - paste carbonara

Direcția de Sănătate Publică Bihor a transmis miercuri după-amiază un comunicat oficial în care arată că, potrivit anchetei preliminare, toți pacienții internați au declarat că au consumat paste carbonara, servite la cină în seara de 7 iulie.

Detalii, în articolul „DSP Bihor: Toți au mâncat paste carbonara! 16 copii și doi adulți, internați la spital după incidentul de la hotelul din Vârtop

UPDATE: Bucătăria hotelului, închisă

În urma unui control declanșat după incident, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a închis temporar blocul alimentar al Hotelului Cristalin din Vârtop.

Mai multe, în articolul „Bucătăria Hotelului Cristalin din Vârtop, închisă temporar de ANPC, după ce mai mulți turiști au fost internați. Ce au găsit comisarii pentru Protecția Consumatorilor (FOTO/VIDEO)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!