Primăria s-a apucat să scrie proiecte măreţe, de 100 milioane de euro, în speranţa că vor rămâne destui bani nefolosiţi din fondurile UE. Ideea nu este rea; e drept că mai e mult de lucru şi nici nu ai siguranţa că munca ta se va concretiza dacă nu vin banii, dar orice fonduri atrase de la UE salvează banii din bugetul propriu.
Dacă ar fi să analizăm investiţiile din ultimii ani din Oradea, fără banii Europei probabil că ne-ar fi trebuit încă 10 ani ca să ajungem la nivelul actual. Problema care se pune este dacă proiectele servesc urgenţele orădeanului de rând. Că degeaba arată oraşul lustruit şi ademenitor prin centru, dacă unii concetăţeni trăiesc ca acum 100 de ani.
Sigur că şi sala fostului cinematograf din Palatul Vulturul Negru trebuie renovată, chit că precis vor mai trece cinci ani până să ne dumirim la ce o folosim. E nevoie şi de pasaje, şi de tramvaie, şi de muzee. N-ar strica, însă, să ne gândim şi la vechii orădeni de pe dealuri, care practic nu mai pot circula pe drumurile desfundate.
Mi-aş dori să văd un proiect prin care toate străzile municipiului să ajungă asfaltate, mai ales că utilităţile s-au introdus cam peste tot. Cred că e şi o problemă de echitate, câtă vreme ţăranii de pe dealuri plătesc impozite mult mai mari decât concetăţenii din centru, după găselniţa cu impozitul pe curţi-construcţii.
Nu putem fi exemplu de bune practici şi administraţie eficientă dacă un număr însemnat de orădeni nu au un orizont de aşteptare rezonabil în ce priveşte asfaltarea străzilor mărginaşe.