Cei mai mari contribuabili privaţi la bugetul local rămân în continuare Plastor, Lotus Center şi RDS&RCS. Topul celor mai mari contribuabili din 2011 a rămas aproape neschimbat de anul trecut. Singura modificare în clasament o constituie faptul că RDS&RCS, ocupantul locului patru în topul de anul trecut făcut în baza încasărilor din 2010, a urcat pe locul trei, întrecând Omilos Oradea, dezvoltatorul centrului comercial Era Shopping Park.

Conform unui comunicat al Primăriei, fiecare dintre cei trei contribuabili au vărsat în 2011 peste un milion de lei în visteria oraşului. Cea mai mare contribuţie a fost făcută de Plastor cu 1.317.764 lei, urmat de Lotus Center (1.306.720 lei) şi RCS&RDS (1.050.685 lei).

Din topul marilor contribuabili mai fac parte, în ordine descrescătoare, Zahărul Oradea, Transilvania General Import-Export, Selina, Omilos Oradea, Deme Macarale SRL, Lukoil România şi UAMT. "Conducerea Primăriei mulţumeşte tuturor contribuabililor pentru activitatea lor din cursul anului trecut, sperând totodată într-o la fel de bună colaborare şi în anul 2012", se mai menţionează în comunicat.

La fel cum a obişnuit în ultimii trei ani, primarul Ilie Bolojan va organiza marţi seară, la Hotel Ramada, o recepţie oficială în cinstea celor mai mari contribuabili privaţi la bugetul local. În semn de mulţumire, reprezentanţii celor zece firme vor primi din partea Primăriei o diplomă de onoare.