După victoriile de acasă de săptămâna trecută, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au făcut deplasarea la Timişoara, acolo unde, miercuri, vor susține meciul al treilea din sferturile de finală ale Ligii Naţionale, în compania echipei bănăţene BC SCM din localitate.

Partida de miercuri este programată de la ora 17.30 şi se va disputa în Sala Constantin Jude, urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport.

Pentru că elevii antrenorului Cristian Achim conduc cu 2-0 la general, partida de miercuri este foarte importantă pentru ambele echipe. În primul rând timişorenii sunt obligaţi să câştige, pentru că altfel vor fi eliminaţi. Apoi, orădenii sunt conştienţi că un eşec în acest meci ar putea aduce un moral bun adversarilor, care beneficiind şi de aportul propriului public ar putea „prinde aripi” şi în meciul al patrulea.

De aceea, fiecare combatantă va da totul să câştige. Pentru elevii lui Cristian Achim, o victorie le-ar aduce şi ceva mai mult timp până la partidele din semifinale, lucru care le-ar fi foarte benefic.

Nu trebuie uitate însă nici duelurile de săptămâna trecută de la Oradea, când jocurile au fost strânse, iar orădenii au câștigat „pe muchie de cuţit”.

Dacă victoria de miercuri va aparține bănățenilor, se va desfăşura şi meciul al patrulea, care este prevăzut pentru vineri, de la ora 18, tot la Timişoara.

Până la jocul orădenilor, marți după amiază, de la ora 17:30, se va desfăşura la Craiova meciul dintre SCM U din localitate şi U BT Cluj. După primele două partide clujenii conduc cu 2-0.

Apoi, miercuri, de la ora 19:30, va avea loc şi partida dintre BCM U Piteşti şi Steaua CSM Eximbank. Şi în acest joc oaspeţii au 2-0 la general. În fine, ultima partidă din această etapă, cea de la Tg. Mureş, va avea loc joi, de la ora 17:30, între BC Mureş şi BC CSU Sibiu. Aici, după primele două dispute, raportul este egal, 1-1.