Învestirea noului guvern Luca Niculescu, dominat de reprezentanții PSD, aduce schimbarea liberalilor care au fost numiți la conducerea instituțiilor. Președintele interimar al PNL Bihor, Florin Birta, afirmă că la nivel județean primii care vor demisiona din astfel de funcții sunt cei din Prefectura Bihor.
Concomitent este inventariată lista directorilor de servicii deconcentrate care nu și-au obținut pozițiile prin concursuri, ci cu sprijinul politic al partidului.
De sus
Primii reprezentanți ai PNL Bihor care își vor înregistra demisiile vor fi prefectul județului, Marcel Dragoș, și cei doi colaboratori ai acestuia din instituție, Ligia Oala, șefa Cancelariei, și Cristian Ștef, consilier în cadrul Cancelariei.
Acest lucru se va întâmpla, însă, „în câteva zile” după învestirea Guvernului Luca Niculescu, a declarat BIHOREANULUI președintele interimar al PNL Bihor, Florin Birta.
„Dl. Bolojan a cerut să-și scrie demisiile secretarii de stat, care trebuie să și le înregistreze azi, din câte înțeleg. Vor urma prefecții și subprefecții, dar aceștia încă nu trebuie să le înregistreze, pentru că aproape peste tot prefecții sunt de la PNL și de la USR, și nu pot rămâne prefecturile fără prefecți și subprefecți, trebuie să funcționeze fără sincope. După ce se instalează noul Guvern și se pregătește numirea viitorilor prefecți și subprefecți, toți prefecții și subprefecții PNL își vor da demisia și mai mult ca sigur și cei de la USR, în câteva zile”.
„Facem o analiză”
În ce privește următorul nivel administrativ, serviciile deconcentrate ale Guvernului în teritoriu, președintele PNL Bihor susține că încă nu are o listă clară a liberalilor care ocupă funcții de director prin numire, fără concurs, și care ar fi nevoiți să demisioneze, în caz contrar putând fi oricum schimbați de noii guvernanți, un astfel de inventar nefiind făcut.
„Facem o analiză și în ce privește șefii de deconcentrate, să vedem care au fost numiți cu sprijin PNL și care ocupă funcțiile prin concursuri”, a spus Birta referitor la aceștia.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că „demnitarii susținuți de PNL își vor depune demisiile în primele zile ale săptămânii următoare și nu vor mai ocupa posturile care sunt deținute astăzi cu sprijinul Partidului Național Liberal”. „Conform procedurii normale, cei care sunt numiți într-o funcție cu sprijinul PNL vor părăsi aceste poziții. Toți ceilalți funcționari, personal contractual, care au acces în anumite funcții prin concursuri sau proceduri legale, vor proceda conform acestor proceduri”, a spus Bolojan, făcând diferența între cei care ocupă funcții prin concursuri și cei numiți.
Ce bihoreni mai pleacă din Guvern?
Odată cu Guvernul condus de Ilie Bolojan, vor rămâne fără funcții și alți trei bihoreni care fac parte din aparatul de lucru al acestuia.
Cel mai cunoscut dintre ei este Mihai Jurca, șeful Cancelariei premierului și fost city manager al Oradiei. Până acum, acesta nu a anunțat dacă după încetarea mandatului va reveni pe postul funcția deținută anterior, exercitată temporar de Sebastian Lascu.
De asemenea, nu vor mai fi pe funcții nici Bianca Firezar, consilier la Cancelaria premierului, fostă purtătoare de cuvânt a Consiliului Județean Bihor, iar anterior jurnalistă la Digi 24.
Cel de-al treilea bihorean care își va pierde funcția este Raul Mircea Gutin, și el consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului, anterior director general al Nidec Motor Corporation din Oradea, companie japoneză specializată în producția de motoare electrice.
După 5 luni de criză
Preconizatele schimbări în conducerea instituțiilor vin după cinci luni de criză politică, declanșată pe 5 mai, când Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
După trei încercări eșuate de învestire a unui nou Executiv, președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Luca Niculescu, care a format un cabinet cu 18 miniștri, dintre care 11 reprezentanți PSD și șapte independenți. PNL nu participă la guvernare, conform unei decizii consfințite în weekend de conducerea partidului, urmând să intre în opoziție, dar a încheiat cu premierul desemnat un acord de susținere parlamentară condiționată.
Noul Guvern urmează să primească votul de învestitură al Parlamentului marți, după audierile miniștrilor propuși în comisiile parlamentare.