"Până dimineaţă radem o musteaţă!" Vremea rea nu a reuşit să alunge protestatarii orădeni din stradă. Sâmbătă, la ora 22, cei circa 5.000 de bihoreni - după organizatori 6.000 - mărşăluiau pe strada Republicii, la intrarea pe pietonalul arterei, cântând "Deşteaptă-te române" la unison cu protestatari din toată ţara.

Ploaia măruntă şi deasă, care dădea peste cap sistemul de focalizare al camerelor foto de la telefoanele mobile cu care participanţii la marş încercau să imortalizeze momentul, a determinat protestatarii să scurteze traseul pe Corso. Coloana nu a mai mers, deci, până în strada Georghe Enescu şi prin Parcul Traian pe sub geamurile Instituţiei Prefectului.

"Continuaţi înainte!"

La intrarea pe pietonal, jandarmii şi organizatorii au deviat maşinile pe strada Dunării bulversând mărşăluitorii din primele rânduri care au vrut să se ia după ele. "Nu pe acolo. Continuaţi înainte. Maşinile ocolesc pentru că nu au voie pe pietonal!", i-a lămurit pe participanţi unul dintre jandarmi.

Rostogolită în faţadele clădirilor, larma vuvuzelelor a tunat de două ori mai tare decât în spaţiul larg al bulevardului. Amplificat de acustica arterei, sloganul "DNA, să vină să vă ia!" a răsunat mai ameninţător decât oriunde pe traseu.

La ora 22:10, coloana, oprită pentru câteva minute la intersecţia cu strada Mihai Eminescu, se întindea până dincolo de capătul pietonalei. Unii participanţi spun chiar că până în apropierea parcului Petofi.

Molipsiţi de atmosfera incendiară, în ciuda celor 8 grade Celsius de afară, protestatarii au ţopăit minute în şir strigând "Cine nu sare, nu vrea schimbare!" fără să le pese de ploaie sau bălţile de pe jos.

Oricum, în Piaţa Unirii, un grup de tineri inimoşi de la Biserica Baptistă Speranţa îi aştepta cu ceai cald. "Am adus patru recipiente de 20 de litri, să ajungă la toată lumea", a spus o tânără. 

În întuneric

Grupuri compacte au ieşit din coloană înainte ca aceasta să pătrundă în bezna din Piaţa Unirii. Pe platoul din centrul oraşului prietenii se recunoşteau mai mult după siluetă pentru că în piaţa centrală nu erau aprinse nici măcar lămpile ansamblului Duiliu Marcu de la statuia voievodului Mihai Viteazul.

Unii protestatari s-au aşezat cu pancartele la lumină lângă peretele bisericii "Sfântul Ladislau" de la capătul podului, alţii au căutat adăpost în staţia de tramvai, alţii s-au risipit care încotro.

"Ne vedem mâine!"

Cu 20 de minute înainte de ora 23, în piaţa centrală erau undeva la o mie de oameni. Cântau "Deşteaptă-te, române!" parcă în ciuda vremii şi a vremurilor.

"Ne vedem mâine! Sperăm să fim de două ori mai mulţi, dată fiind mobilizarea făcută pe reţelele de socializare. Dacă fiecare participant aduce cu el un prieten vom bate orice record", a spus un organizator.

La fel ca în serile precendente bihorenii sunt aşteptaţi duminică în Piaţa Unirii începând cu ora 18. Coloana va porni pe traseu la ora 19:30. Şi, ca de fiecare dată până acum, este de aşteptat să i se alăture orădeni pe parcurs în toate cartierele străbătute. Vorba sloganului: "Nu staţi în casă, dacă vă pasă!"...

Citiți pe aceeași temă și articolele:

Orădeni, beiuşeni şi salontani protestează în Piaţa Unirii: "Toată naţiunea este împotriva acestui guvern de borfaşi!" (FOTO)

Premierul Grindeanu: Ordonanţa nr. 13, privind modificarea Codurile Penale, va fi abrogată. "Nu va intra în vigoare, ca să fiu clar"

"Nu cedăm!" 5.000 de orădeni protestează în continuare împotriva guvernării PSD (FOTO/VIDEO)