Alegerile locale de duminică au îngălbenit harta politică a judeţului Bihor. Conform datelor oficiale înscrise pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente şi adunate de BIHOREANUL, PNL-ul condus de Ilie Bolojan a câştigat aproape tot a doua primărie din judeţul Bihor.

Bihor, numărătoarea finală...

47 de administraţii locale, reprezentând 46,53% din totalul primăriilor bihorene (în total 101), vor fi conduse până în 2024 de primari liberali. PSD a trebuit să se mulţumească cu 28 de administraţii locale (27,72% din total), iar UDMR cu 21 de primării (20,79%).

De asemenea, în Bihor au câştigat şi doi primari independenţi la Bratca (Ionuţ-Viorel Sturz), care a fost susţinut şi de liberali, şi Marghita (Marcel–Emil Sas-Adăscăliţei).

Au mai câştigat fotolii de primari reprezentanta Pro România la Drăgeşti (Delia Farcaş), cel al Partidului Popular Maghiar din Transilvania la Cetariu (Biro Ferenc-Sandor), respectiv cel al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România la Şinteu (Laşak Benedec).

Liberalii conduc detaşat

Concret, PNL şi-a adjudecat conducerea principalelor zone urbane cum ar fi municipiile Oradea şi Beiuş prin Florin Birta şi Gabriel-Cătălin Popa sau oraşele Aleşd, Ştei şi Vaşcău prin Ioan Todoca, Iulian Balaj şi Ioan Porge.

Liberalii vor mai administra în următorii patru ani 42 de comune printre care: Avram Iancu (Dan Chirla), Balc (Sorin – Ionuţ Sabău), Chişlaz (Bezi Gheorghe Dorin), Holod (Sandu – Felician Săsăran), Lăzăreni (Cristian – Vasile Paul), Lazuri de Beiuş (Adrian Bogoşel), Nojorid (Petru – Teodor Baba), Oşorhei (Ioan Gligor), Sântandrei (Ioan Mărcuş), Tileagd (Romus - Adrian Codrean), Tinca (Teodor Coste) şi Vadu Crişului (Dorel - Florian Cosma).

...cu mult în urmă

La mare distanţă urmează PSD cu 28 de primării câştigate. Social-democraţii a reuşit să convingă alegătorii dintr-un singur oraş, Nucet prin Mircea Adrian – Tuduce.

Social-democraţii şi-au adjudecat 27 de comune cum ar fi: Batăr (Ioan Mughiuruş), Brusturi (Livia-Daniela Barnău), Bulz (Augustin Sărăcuţ), Ceica (Ana-Livia Şovre), Gepiu (Ioan Purge), Ineu (Dumitru Togor), Pietroasa (Ionel-Alin Laza), Sânmartin (Cristian Laza), Sârbi (Gavril Herman), Toboliu (Adrian-Petru Crăciun) şi Uileacu de Beiuş (Gheorghe Cuciula)

În schimb, chiar dacă cu doar 21 de primării, UDMR a reuşit să câştige trei oraşe: Salonta (Török László), Săcueni (Béres Csaba) şi Valea lui Mihai (Nyako Iozsef).

Printre cele 18 comune care vor fi conduse de reprezentanţi ai Uniunii se numără Biharia (Szilaghyi Zoltan), Borş (Bátori Géza), Diosig (Mados Attila-Ferencz), Lugaşu de Jos (Sorban Levente), Paleu (Somogyi Ludovic), Şimian (Balázsi Iosif) şi Viişoara (Vasile Beke).


LISTA COMPLETĂ A NOILOR PRIMARI DIN BIHOR

PNL – 47 primării

Oradea - Florin Birta
Beiuş - Gabril-Cătălin Popa
Aleşd - Ioan Coloman
Ştei - Gheorghe-Iulian Balaj
Vaşcău - Florin-Ioan Porge
Abram - Gabril Octavian Nuţaş
Aştileu - Vasile Ionuţ Lazăr
Auşeu - Mitică Florentin Lazăr
Avram Iancu - Dan Chirla
Balc - Sorin-Ionuţ Sabău
Boianu Mare - Ioan Bandula
Bunteşti - Sorin-Mihai Degău
Cefa – Dumitru Bărnău
Chişlaz - Bezi Gheorghe Dorin
Ciumeghiu - Viorel Ilie
Cociuba Mare - Mihai-Florin Sferle
Criştioru de Jos - Fănel Tulvan
Curăţele - Teodor Mocioran
Dobreşti - Florin Copil
Drăgăneşti - Florina-Mihaela Man
Girişu de Criş - Ioan Paşca
Hidişelu de Sus - Adrian Petroi
Holod - Sandu-Felician Săsăran
Lăzăreni - Cristian-Vasile Paul
Lazuri de Beiuş - Adrian Bogoşel
Lunca - Ioan Popa
Mădăras - Eugen David
Măgeşti - Marin Merţ
Nojorid - Petru-Teodor Baba
Olcea - Flore Bocşe
Oşorhei - Ioan Gligor
Pomezeu - Ioan Şora 
Popeşti - Dorin Curtean
Răbăgani - Călin-Ioan One
Rieni - Gheorghe-Ioan Bota
Roşia - Remus-Florin Moţiu
Săcădat - Aurel Zlibuţ
Sânicolau Român - Dumitru-Marin Munge
Sântandrei - Ioan Mărcuş
Şoimi - Ioan Vaida
Spinuş - Alexandru Fonai
Şuncuiuş - Doru Gabor
Suplacu de Barcău - Nicolae Tivadar
Tileagd – Romus - Adrian Codrean
Tinca - Teodor Coste
Vadu Crişului - Dorel-Florian Cosma
Vârciorog - Vasile Cociuba

PSD – 28 primării

Nucet - Mircea-Adrian Tuduce
Batăr - Ioan Mughiuruş
Borod - Sorin-Petru Sarca 
Brusturi - Livia-Daniela Barnău
Budureasa - Adrian-Marius Magda
Bulz - Augustin Sărăcuţ
Căbeşti - Gabriela-Corina Ene
Câmpani - Victoria-Valentina Ţoţa
Căpâlna - Gheorghe-Ioan Vid
Cărpinet - Petru-Daniel Curta
Ceica - Ana-Livia Şovre
Copăcel - Silviu-Ioan Petriţa
Derna - Iarko-Daniel Segheciu
Finiş - Ioan-Florian Man
Gepiu - Ioan Purge
Husasău de Tinca - Mihai Faur
Ineu - Dumitru Togor 
Pietroasa - Ionel-Alin Laza
Pocola - Vasile Birta
Remetea - Ionel Stelian Copil
Sâmbăta - Mariana Laza
Sânmartin - Cristian Laza
Sârbi - Gavril Herman
Tărcaia - Aurel-Dan Ille
Ţeţchea - Florin-Aurel Cazan
Toboliu - Adrian-Petru Crăciun
Tulca - Daniel Avrămuţ
Uileacu de Beiuş - Gheorghe Cuciula

UDMR – 21

Salonta - Török László
Săcueni - Béres Csaba
Valea lui Mihai - Nyako Iozsef
Abrămuţ - Barcui Barna
Biharia - Szilaghyi Zoltan
Borş - Bátori Géza
Buduslău - Kócza István
Cherechiu - Alexandru Niri
Curtuişeni - Nagy István 
Diosig - Mados Attila-Ferencz
Lugaşu de Jos - Sorban Levente
Paleu - Somogyi Ludovic
Roşiori - Zoltán Kelemen
Sălacea - Horváth Béla
Sălard - Nagy Miklós
Sâniob - Zatyko Jacint
Şimian – Balázsi Iosif
Tămăşeu - Matyi Miklós
Tarcea - Vajna Anton Árpád
Tăuteu - Vincze Nándor Ştefan
Viişoara - Vasile Beke

Partidul Popular Maghiar din Transilvania
Cetariu - Biro Ferenc-Sandor

Pro România
Drăgeşti - Delia Farcaş

Uniunea Democratică a Slocavilor şi Cehilor din România
Şinteu -  Laşak Benedek

Independent
Bratca - Ionuţ – Viorel Sturz

Independent
Marghita - Marcel-Emil Sas-Adăscăliţei