Astfel, Colegiul 3 Senat (Oradea Sud - Salonta) - unde conform "tratatului de la Murighiol" urma să candideze un reprezentant al PSD pe considerentul că acesta ar fi "moştenit" de pesedişti după ce parlamentarul ales în 2008, fostul PDL-ist Petru Filip, a trecut la PSD - a revenit PNL, iar candidatul va fi, aproape sigur, doctorul Valeriu Boeriu, fost deputat în legislatura 2004-2008.
"Am reuşit să convingem partenerii din USL că avem mai multe şanse de a câştiga în acest colegiu cu un candidat cum este domnul Boeriu", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele PNL, Cornel Popa.
Întrebat, la rându-i, dacă va candida în Colegiul 3 Senat, Boeriu a declarat că decizia formală aparţine structurii de conducere colectivă a organizaţiei judeţene, care se va întruni vineri: "Am fost propus de organizaţia locală Salonta, dar urmează să-şi spună cuvântul şi organizaţia din zona Oradea, la Delegaţia Permanentă Teritorială care este programată pe vineri".
Ca urmare, PNL Bihor va avea candidaţi în colegiile senatoriale C1 (Marghita - Săcueni), C2 (Beiuş - Ştei - Aleşd) şi C 3 (Oradea Sud - Salonta), plus în colegiile pentru Camera Deputaţilor C1 (Marghita), C2 (Săcueni), C3 (Aleşd), C4 (Beiuş - Ştei), C8 (Oradea - Rogerius) şi C9 (Oradea - Episcopia).
PSD va rămâne cu candidaţi într-un singur colegiu senatorial, C4 (Oradea) şi în trei colegii pentru Camera Deputaţilor: C 5 (Salonta), C 6 (Ceica - Tinca) şi C7 (Oradea - Nufărul).