Liberalii bihoreni au ales să aștepte mai bine de o oră după închiderea urnelor pentru a face primele aprecieri asupra votului dat în județ pentru președinția României, arătându-se în schimb satisfăcuți că reprezentantul lor în curs pentru șefia Consiliului Județean Bihor va câștiga fără probleme scrutinul.

Primarul Oradiei, Florin Birta, crede că în municipiu pe primul loc va fi Crin Antonescu, la fel și Mălan, care ar culege patru cincimi din voturile orădenilor.

Fără riscuri

Reuniți la sediul partidului în așteptarea rezultatelor alegerilor prezidențiale și locale anticipate, pentru a doua oară fără Ilie Bolojan, liberalii bihoreni s-au arătat mai mult decât rezervați când au luat contact cu ceea ce indicau exit-pollurile citate de Digi24, postul pe care era fixat, ca de obicei, televizorul din sala de ședințe.

„Exit-pollurile vor da pe locul 2 aproape la egalitate pe Crin Antonescu și Nicușor Dan, ca să nu-și asume posibile diferențe mari după numărarea voturilor”, estima primarul Oradiei, Florin Birta, care, la fel precum casele de sondare, s-a ferit de pronosticuri, în timp ce colegi din echipa partidului au început să analizeze indicatori precum prezența la vot din județ la prezidențiale și respectiv la CJ Bihor, în mediul urban și respectiv rural, precum și pe orașe și comune.

Mălan, noul președinte CJ. La Cotroceni „încă nu știm”

„Încă nu știm exact cine va intra în turul 2, cine se va confrunta în turul 2 pentru a ajunge președintele țării. Așteptăm numărătoarea finală să vedem exact care va fi clasamentul, cine va fi pe primul loc și cine va fi pe locul 2. Cert este că în turul 2 vor intra doi candidați diametral opuși, și că în 18 mai românii vor avea ocazia să aleagă și să ne alegem împreună drumul pe care România va vrea să meargă”, avea să declare, cu aceeași rezervă, la aproape 2 ore după terminarea votării, Florin Birta, președintele interimar al PNL Bihor.

În ce privește alegerile pentru președinția CJ Bihor, acesta a spus că îl felicită pe Mircea Mălan, candidatul PNL, „care, după rezultatele preliminarii pe care le avem, este noul președinte al Consiliului Județean Bihor”.

De asemenea, Birta a adăugat că „în Oradea se pare că va câștiga Crin Antonescu alegerile pentru funcția de președinte, iar din ce am văzut până acum în Oradea se pare că domnul Mircea Mălan va avea un scor de aproximativ 80%, din secțiile pe care le-am primit până în acest moment”.

„Lucrurile stau bine pentru noi”

Mălan le-a mulțumit și el, cum făcuse și Birta, „celor peste 210.000 de bihoreni, care s-au prezentat la vot” și „colegilor din PNL care au fost alături de noi în această campanie dificilă”, subliniind că alegerile locale au fost afectate de data asta de prezidențiale, mai precis de discursurile „suveraniste”. „A fost o campanie dusă în condiții dificile, pentru că a fost acoperită de ceea ce s-a întâmplat la nivel național”, a spus Mircea Mălan.

Acesta a remarcat, de asemenea, că pentru șefia CJ au votat cu circa 30.000 mai puțini bihoreni decât pentru președinția României, iar asta din cauza unei „erori legislative” care a impus ca alegătorii să-și poată exercita votul la locale doar în secțiile de care aparțin: „Dintr-o eroare legislativă, bihorenii nu au putut vota decât în secția de votare de la locul de domiciliu și, pe listele suplimentare, sunt 30.000 de bihorenii care nu au putut vota din această pricină, pentru că nu erau la domiciliu”, a spus Mălan.

„Cu toate acestea, din datele preliminare, lucrurile stau bine pentru noi”, a conchis el.

Așteptarea continuă

În condițiile în care în multe UAT-uri din Bihor conduse de primari UDMR și PSD prezența la vot a fost mai scăzută decât media județului, indiciu că edilii nu au reușit sau poate nici nu s-au forțat să mobilizeze oamenii la vot pentru Crin Antonescu și pentru Mircea Mălan, dar și UAT-uri cu primari PNL unde prezența a fost mediocră, semn că alegătorii par să nu mai „asculte” de primari, BIHOREANUL i-a întrebat pe liberali cum ar interpreta aceste date, însă aceștia s-au eschivat.

„Este prematur să discutăm aceste date”, a spus Birta. „Mâine, după ce vom avea analiza concretă, cu rezultatele concrete pe fiecare secție de votare, cu prezența pe fiecare secție de votare, vom putea discuta despre aceste aspecte”, a adăugat el. 

Pe de altă parte, BIHOREANUL i-a întrebat pe liberali și dacă - la fel cum a făcut Ilie Bolojan în noiembrie, după ce câștigători ai primului tur deveniseră Călin Georgescu și Elena Lasconi - vor face recomandări de vot în favoarea lui Nicușor Dan în ipoteza în care Crin Antonescu nu intră în finală, dar Birta și Mălan au evitat și aici un răspuns net.

„Discutăm mâine în funcție de rezultate și ce știm”, a spus Birta, promițând că „zilele următoare cu siguranță vom avea o conferință de presă” în care să prezinte o analiză și eventual o direcție pe care s-o urmeze votanții PNL.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!