Cu Ilie Bolojan la București, în fruntea partidului și potențial premier, PNL Bihor a trecut peste eșecul primului tur al prezidențialelor, când candidatul Nicolae Ciucă s-a clasat abia pe locul 5, și sună mobilizarea pentru parlamentarele de duminica aceasta, convinși că Bolojan este „cel mai bun produs” și asigurând că PNL rămâne „fidel valorilor tradiționale și principiilor liberale”.
De asemenea, își îndeamnă susținătorii ca în turul II s-o voteze la Președinție pe Lasconi, fiindcă, deși „nu este candidatul ideal”, România trebuie să-și păstreze direcția europeană.
Nevoia de „oameni de stat”
„La alegerile prezidențiale PNL a obținut un scor prost, dar și-a învățat lecția”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Bihor, Mircea Mălan, într-o conferință de presă susținută joi împreună cu liderul organizației municipale Oradea, Florin Birta, și cu senatoarea Arina Moș, deschizătoarea listei liberalilor bihoreni pentru Camera Deputaților.
Potrivit lui Mălan, în primul tur al prezidențialelor, aceștia nu au obținut un scor bun fiindcă însuși candidatul Ciucă „a fost greu de vândut”, iar cei din apropierea acestuia, persoane ca Rareș Bogdan ori Lucian Bode, „nu au imagine bună”.
Faptul că vechea conducere a demisionat și Bolojan dă acum direcția îi face pe liberalii bihoreni optimiști. „Dl Bolojan și-a asumat responsabilitatea grea de a conduce PNL într-o situație nu foarte favorabilă, dar nu e nevoie de oameni de stat atunci când lucrurile merg și sunt ușor de făcut, e nevoie de oameni de stat atunci când trebuie să ne asumăm răspicat responsabilitatea rezolvării problemelor reale ale țării”, a spus Mircea Mălan, în opinia căruia „acum avem cel mai bun „produs” pe care un liberal îl are de valorificat”.
„O democrație nu are nevoie de eroi pe cai albi, dar are nevoie de lideri autentici, într-o democrație solidă nu avem nevoie de salvatori atoateștiutori, însă avem nevoie de conducători realiști, patrioți și care să vină cu soluții ancorate în realitate, și cred că aceste soluții propuse de dl Bolojan sunt soluțiile de care are nevoie România”, l-a completat și Florin Birta (foto jos).
„Bolojan este cu totul și cu totul altceva”
Tot Mălan (foto jos) a spus că în toți cei 150 de ani de la înființarea lui PNL „a rămas fidel valorilor tradiționale, principiilor liberale, familiei tradiționale, specificului local liberal și tuturor valorilor care ne arată ca români, ca parte a unei națiuni care se respectă”, după ce a subliniat că în Bihor acest lucru s-a văzut la modul concret nu doar în campanie, ci în toți cei patru ani în care echipa liberală, cu Bolojan în frunte, a condus județul Bihor, dând ca exemple parteneriatele „cu școala, cu biserica, cu comunitățile”, pentru proiecte precum „Bihorul colindă”, aflat anul acesta la a 3-a ediție, „Bihorul plantează”, „Luna Curățeniei” și multe altele.
Potrivit acestuia, „printr-un vot consistent pentru PNL, toți cei care apreciază valorile liberale vor avea o voce puternică în Parlamentul României”. „Dacă PNL va obține un scor bun la alegerile parlamentare, atunci vom fi relevanți în plan național, și deja se vede că dl Bolojan este cu totul și cu totul altceva față de ceea ce s-a prezentat (n.r. – de către celelalte partide) în campanie. Măsurile propuse de dl Bolojan nu sunt altceva decât o extindere la nivel național a ceea ce deja a arătat la nivel local”, a mai spus Mircea Mălan, amintind că liderul liberal bihorean propune reforma Parlamentului și a statului, instaurarea meritocrației și accelerarea dezvoltării întregii țări.
„Românii nu mai vor să continue în logica pedalatului în gol, a modului de a se face politică în care nu se vede nimic pentru oameni”, a mai spus Mălan.
La rându-i, Arina Moș (foto jos) a arătat că „echipa liberală și-a asumat trei priorități” pentru Bihor, și anume realizarea Drumului Expres Oradea - Arad, a Autostrăzii Transilvaniei și a noi magistrale de gaze, și „va sprijini fiecare primărie, fiecare comunitate, fiecare oraș și comună”. „Cine se poate bate mai bine pentru Bihor decât această echipă care a gândit aceste proiecte și care a dezvoltat acest județ?”, a spus Moș.
Lasconi, soluția „normală”
Pe de altă parte, întrebat de BIHOREANUL dacă liberalii bihoreni o susțin în turul II al prezidențialelor pe Elena Lasconi în mod necondiționat, așa cum a anunțat noul președinte al partidului, Mălan a răspuns că „în primul rând, îi îndemnăm să voteze PNL, pentru că este foarte importantă direcția din Parlament și cine și cum va guverna această țară”, după care a adăugat că din cei doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni „opțiunea PNL nu poate fi alta decât pentru candidatul care susține valorile europene”.
„Nu este (n.r. – Elena Lasconi) candidatul ideal, dar dintre cei doi este opțiunea cea mai bună, soluția normală, care face ca această țară să poată să rămână în UE, în NATO, să-și păstreze parteneriatele strategice care să asigure securitatea națiunii și viitorul acestei țări”, a argumentat Mircea Mălan.