Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, a salutat joi, în cadrul primei ieşiri publice de după încheierea mandatului, aprobarea de către Guvern a Master Planului General de Transport.

Document strategic pentru investiţiile din domeniului transporturilor în următorul 15 ani, Master Planul prevede construirea, printre altele, până în 2030, a nu mai puţin de 11 autostrăzi şi 19 drumuri expres.

"Mă bucur că munca noastră de ani de zile este, în sfârşit, recunoscută", a declarat Popa. Liberalul a afirmat că, în ciuda demersurile făcute din plan local, "ghinionul a făcut mereu ca proiectele propuse de noi să primească "eject" din partea ministerelor".

Cornel Popa l-a lăudat pe ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, pentru promovarea noii strategii de transport. "Electrificarea căii ferate Oradea - Cluj Napoca, continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania şi centurile ocolitoare sunt proiecte pe care le-am promovat încă de acum 16 ani", a spus Popa.

Bani şi locuri de muncă

Prezent la conferinţa de presă, senatorul Gavrilă Ghilea, a estimat la circa 700 milioane euro investiţiile programate să fie demarate în Bihor. "Noi suntem foarte mulţumiţi. Implicarea PNL a fost foarte mare pentru demararea acestor proiecte", a spus Ghilea.

Pe lista investiţiilor luate în calcul se numără, printre altele, reluarea lucrărilor de la autostrada Transilvania, realizarea centurii extinse a municipiului Oradea pentru a racorda oraşul la viitoarea autostradă, electrificarea căii ferate Oradea - Cluj Napoca, construcţia centurilor ocolitoare ale oraşelor Aleşd, Beiuş, Ştei şi Vaşcău, construcţia unui terminal multimodat pentru transportul de mărfuri în Şoseaua Borşului şi construirea unui nou terminal pentru aeroportul Oradea.

"Aceste investiţii înseamnă bani şi locuri de muncă în judeţul Bihor", a spus Ghilea.

Neuronii celor care conduc CJ...

Pe de altă parte, Cornel Popa s-a declarat surprins de schimbarea de macaz făcută de noua conducere a Consiliului Judeţean care ar fi înlocuit proiectului strategic de amenajare a drumului Şuşti - Moneasa cu cel de construire de bazine pentru iniţiere în înot în 9 oraşe bihorene.

Liberalul a spus că nu înţelege motivele pentru care un proiect care ar putea aduce turişti în Bihor ar putea fi înlocuit cu altul, chiar dacă este vorba de iniţierea în înot a copiilor bihoreni. "Dezvoltarea judeţului este strâns legată de turism. Refuz să cred că poate fi afectat acest proiect strategic. Nu pot să intru în neuronii celor care conduc acum Consiliul Judeţean", a spus Popa.

Liberalul a încheiat afirmând că schimbarea de strategie va afecta eforturile de dezvoltare economică ale judeţului cu implicare directă asupra bihoreanului de rând. "Nu se cade să le dai cu flit bihorenilor doar pentru că se modifică conducerea Consiliului Judeţean Bihor", a zis Popa.

... şi un neuron obosit

Cornel Popa a încurcat, însă, "borcanele". În realitate, actuala conducere a CJ a anunţat dorinţa de a înlocui proiectul strategic pe fonduri Hu-Ro ce viza drumul Şuşti - Moneasa şi heliport medical al Padiş cu un altul tot pe domeniul sănătăţii, ce presupune dotarea Centrului oncologic de la Oradea cu un al doilea accelerator liniar de particule şi a celorlalte spitale din judeţ cu sisteme de temedicină. Proiectul are şi girul primarului liberal Ilie Bolojan.

Proiectul privind construirea câte unui bazin de înot în fiecare oraş din "provincie" şi un altul privind o centură care să ocolească Salonta, anunţate joi, au fost stabilite de Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă a judeţului şi vor fi depuse şi ele spre finanţare din fonduri europene, fără a constitui însă proiectul strategic al judeţului.