10 actuali şi viitori

După ce conducerea centrală a USL a făcut publice, ieri, în mod oficial, candidaturile liberalilor Ilie Bolojan la Primăria Oradea şi Cornel Popa la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor - a venit şi rândul organizaţiei municipale Oradea a PNL să-şi desemneze reprezentanţii care vor concura pentru a deveni consilieri locali în urma alegerilor locale din 10 iunie 2012.

Cei 10 liberali orădeni care au întrunit, luni seară, cele mai multe voturi din partea membrilor Biroului Politic Municipal sunt: inginerul Florica Cherecheş (în prezent viceprimar), avocaţii Ioan Cupşa şi Mircea Mălan, profesorul Daniel Negrean, medicul Sebastian Lascu, economiştii Camelia Dulcă şi Lucian Popa, juristul Dan Octavian, actorul Daniel Vulcu şi pensionarul Ioan Câmpan (fost şef al Poliţiei Bihor între 1997-1999 şi fost consilier al lui Ilie Bolojan în perioada în care acesta a fost prefect al judeţului Bihor, între 2005-2006).

Socoteli en detail

Contactat de BIHOREANUL şi întrebat care au fost criteriile în baza cărora s-a făcut selecţia liberalilor propuşi să candideze pe lista USL în Oradea, preşedintele organizaţiei municipale, Ilie Bolojan, a afirmat că la vot s-a ţinut cont de mai multe considerente, între care asigurarea continuităţii (pentru finalizarea proiectelor începute în oraş în perioada 2008-2012), asigurarea concurenţei în cadrul partidului, asigurarea pregătirii pe viitor a unei echipe care să fie competitivă şi în 2016, precum şi asigurarea reprezentării tuturor organizaţiilor şi categoriilor socio-profesionale.

"PNL Oradea a pornit de la premisa că este nevoie ca o parte din actualii consilieri să rămână pe liste, pentru a asigura continuitatea proiectelor începute, recunoscându-le în acest fel şi meritele din activitatea de până acum", a explicat primarul.

"Pe de altă parte, ca să menţinem o competiţie deschisă în partid, iar cei aflaţi în funcţii să nu se plafoneze, dar mai ales pentru a construi o echipă cu energii proaspete, o parte din candidaţi vor fi colegi mai puţin cunoscuţi opiniei publice din Oradea, dar care şi-au dovedit interesul pentru oraş. Am mai ţinut cont şi de nevoia de a reprezenta organizaţia de femei, căci 40% dintre membrii PNL Oradea sunt femei, respectiv organizaţiile de cartier, de tineret şi de, să zic aşa, pensionari, dar pensionari cât se poate de activi", a spus liderul organizaţiei municipale, Ilie Bolojan, ultima referire fiind făcută în legătură cu Ioan Câmpan.

Bolojan a mai afirmat că USL se aşteaptă ca de pe lista celor 27 de candidaţi la Consiliul Local să fie aleşi cel puţin primii 15, astfel că pe lângă cei 10 liberali mai sunt consideraţi eligibili şi 5 reprezentanţi ai PSD.

Claudiu Pop, candidat de viceprimar

În ce priveşte numele reprezentanţilor PSD Oradea pentru candidatura la Consiliul Municipal, acestea vor fi făcute publice abia luna viitoare, în prezent fiind anunţat un singur nume, mai precis al celui pe care organizaţia vrea să-l propună ca viitor viceprimar. Este vorba de liderul organizaţiei municipale PSD, Claudiu Pop, care va candida pe locul al doilea pe lista USL, după primarul liberal. "Motivul e simplu: domnul Pop este propunerea noastră pentru a ocupa poziţia de viceprimar după alegeri", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang.

"Lista USL pentru Oradea a fost negociată în felul următor: primii 15, pentru poziţiile pe care noi le estimăm ca fiind eligibile, vor fi 10 liberali şi 5 pesedişti. Ordinea pe listă, conform negocierii deja încheiate, este următoarea: pe primul loc va fi domnul primar Ilie Bolojan, pentru a trage lista USL, iar pe locul doi candidatul PSD pe care noi îl vrem să devină viceprimar. Pe locurile 3 şi 4 vor fi doi colegi de la PNL, iar pe 5 un candidat PSD, pe 6 şi 7 alţi doi reprezentanţi ai PNL, iar pe 8 unul al PSD şi tot aşa, până la poziţia 15. De la locul 16 până la 27, paritatea va fi egală, ordinea fiind un reprezentant al nostru, unul al liberalilor, şi tot aşa", a explicat Mang.

PSD în stand by

Mang a precizat că, spre deosebire de liberali, social-democraţii îi vor stabili pentru început doar pe cei 11 membri PSD care se vor regăsi pe lista de 27 de candidaţi ai USL Oradea, iar în aprilie va fi stabilită şi ordinea lor în prima jumătate a listei, adică cine vor fi cei 5 consideraţi eligibili care vor sta alături de cei 10 liberali eligibili.

"Noi vom stabili pentru început pe toţi cei 11 colegi din partid care vor fi pe lista de candidaţi ai USL, şi îi vom ţine pe o listă ordonată după criteriul alfabetic. Apoi, în luna aprilie, în funcţie de felul cum cei 11 se vor achita de sarcini şi de ideile pe care le au, vom stabili poziţia lor finală, adică cine intră pe cele 5 locuri eligibile care ne revin, respectiv cine va fi mai la coada listei", a explicat preşedintele PSD Bihor.