Mai bine de o lună a trecut de când primarul Florin Birta anunța că municipalitatea a finalizat toate cele 39 de proiecte finanțate prin PNRR, dintre care 26 au vizat reabilitarea unor școli și grădinițe.
La Școala Lucreția Suciu însă, elevii încă nu s-au întors în clase, iar muncitorii continuă să lucreze.
Constructorul spune că mai are de făcut „retușuri și reparații”, în timp ce Primăria susține că, de fapt, lucrările au fost finalizate în termen.
„Ne tot amână”
Situația a fost reclamată BIHOREANULUI de părinți ai unor elevi ai școlii. „La școala gimnazială Lucreția Suciu, teoretic, reabilitarea e gata, practic, de trei săptămâni ne tot amână revenirea în sălile de clasă. În momentul de față, cursurile se țin tot în două schimburi, pe strada Mihai Viteazul, într-o clădire veche și care nu este racordată la încălzire”, s-a plâns redacției mama unui elev al școlii.
Părinților nu le-a explicat nimeni de ce copiii nu au revenit în clădirile de pe strada Griviței. Profesorii nu știu nici ei, iar Inspectoratul Școlar nici atât. „Am recomandat conducerii unității de învățământ să facă o adresă către Primăria Oradea, pentru a cere informații”, a declarat inspectorul școlar general Alin Ștefănuț.

În clădirile Școlii Lucreția Suciu, de pe strada Griviței, anul școlar 2026-2027 nu a început încă
Adina Cărăbaș Cozma, directoarea Liceului Vasile Voiculescu, a cărui structură este Școala Lucreția Suciu, n-a răspuns nici apelurilor, nici mesajelor BIHOREANULUI, astfel că nu este clar dacă până la urmă a primit sau nu explicații.
„Mai avem puțin”
Chiar dacă elevii n-au revenit în clădire, joi dimineață, în școala de pe Griviței era mișcare: o echipă de patru muncitori ai firmei Costa Voc Impex, cu care Primăria a încheiat contractul de reabilitare, lucra pe mai multe fronturi. Un muncitor finisa fațada uneia dintre clădiri, alții încă se pregăteau să reia munca rămasă din ziua precedentă.
„S-a terminat ce s-a terminat luna trecută, la interioare, dar ne-a mai cerut Primăria să facem lucrări. Le-am făcut și pe alea, acum mai avem doar retușuri și niște reparații în clădire”, a declarat unul dintre angajații firmei.

Potrivit acestuia, printre lucrările comandate de Primărie ulterior semnării contractului au fost renovarea subsolului clădirii ori amenajarea curții. „În beci am zugrăvit, am pus faianță și gresie, am făcut tot ce ne-au cerut. Mai avem puțin”, a spus constructorul.
După estimările lui, muncitorii vor termina lucrările în această săptămână. „Școala a și început să se mute, sunt clase în care și-au instalat mobilierul”, a mai spus inginerul. Printr-un alt proiect PNRR, Primăria a cumpărat mobilier și echipamente IT pentru școală, care, după ce vor fi finalizate lucrările, vor fi montate și instalate.
Șantier scumpit
Lucrările de la Lucreția Suciu au fost de la bun început complicate. Clădirea este una veche, iar imediat ce a început renovarea, în vara anului trecut, Primăria a trebuit să suplimenteze lista de lucrări, deoarece o parte din acoperiș s-a prăbușit.
Investiția, inițial în valoare de 7,1 milioane de lei, a ajuns la 11 milioane lei, tocmai din pricina lucrărilor suplimentare.
În schimb, termenul contractual nu a fost prelungit și, pe hârtie, lucrările s-au terminat la 31 august 2026. În realitate, după cum se vede, încă sunt în derulare...

Joi dimineață, câteva săli de clasă din școală erau amenajate parțial. De pildă, în aceasta mai trebuia instalată catedra și tabla
Primăria, altă optică
Din clădirea Primăriei Oradea, realitatea de la Școala Lucreția Suciu se vede altfel. Întrebat de BIHOREANUL de ce nu s-a încheiat șantierul, primarul Florin Birta a declarat că nu este la curent cu detaliile din fiecare șantier al orașului și a promis că funcționarii Primăriei vor oferi explicații.
În schimb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș, a declarat că, de fapt, lucrările ar fi terminate. „Lucrările au fost finalizate în termen. Muncitorii desfășurau probabil activități de întreținere”, a declarat Haragoș, vineri, pentru BIHOREANUL. Chiar dacă ar fi așa, răspunsul reprezentantului Primăriei nu lămurește de ce, după o lună de la așa-zisa finalizare a șantierului, elevii nu s-au întors în școală.
Potrivit lui Haragoș, elevii se vor întoarce luni în Școala Lucreția Suciu. Asta înseamnă că urmează un weekend de foc, cu curățenie generală și montare de mobilier și echipamente. Sau poate termenul va fi iar decalat, în aceeași discreție...