• Primăria Oradea a finalizat până la termenul-limită din 31 august toate cele 39 de proiecte derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de aproximativ 160 de milioane de euro, a anunțat luni primarul Florin Birta.
  • Din această sumă, 117 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar 43 de milioane de euro, contribuția municipalității.
  • Pentru achitarea tuturor facturilor la timp, Primăria a apelat și la un împrumut fără dobândă de la Trezorerie, după ce edilul i-a cerut sprijin premierului Ilie Bolojan.

Bilanțul a fost prezentat luni, 31 august, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, una dintre unitățile de învățământ reabilitate prin PNRR. Lucrările la școală, inclusiv la internatul și cantina acesteia, au fost încheiate și recepționate înaintea începerii noului an școlar.

Cu acest prilej, primarul Florin Birta a anunțat că municipalitatea a reușit să închidă toate investițiile cuprinse în program.

„Am avut 39 de proiecte finanțate prin PNRR și toate au fost închise până la finalul lunii august 2026, așa cum prevedea programul. Cele 39 de proiecte pe care le-am enumerat aici, pe această planșă, au o valoare de aproximativ 160 milioane de euro. Deci, practic, prin acest program s-au investit în municipiul Oradea, în ultimii ani, 160 milioane de euro”, a declarat Birta.

117 milioane de euro, fonduri nerambursabile

Potrivit planșei prezentate de edil, fondurile nerambursabile au reprezentat 73% din valoarea totală a proiectelor, adică 117 milioane de euro. Contribuția proprie a municipalității a fost de 43 milioane de euro, echivalentul a 27% din total.

„Din 160 de milioane de euro, 117 milioane de euro sunt bani pe care municipiul Oradea nu trebuie să-i dea înapoi, i-am luat din fonduri nerambursabile. ,Am reușit să reabilităm toate aceste obiective pe care le avem în lista celor 39 de proiecte și sunt bani pe care i-am luat gratis de la Uniunea Europeană”, a spus primarul.

Florin Birta a ilustrat raportul dintre cele două surse de finanțare printr-o comparație: „Noi am pus 3 lei, dar, practic, am făcut investiții de 10”, apreciind că municipalitatea nu ar fi putut susține singură un asemenea volum de lucrări.

Cele mai multe investiții, în școli

O mare parte dintre proiecte au vizat unitățile de învățământ. Potrivit primarului, 26 dintre cele 39 de investiții se referă la școli, grădinițe și creșe, iar valoarea lor ajunge la circa 90 de milioane de euro. „Aproape 60% din această sumă a mers către reabilitarea și modernizarea școlilor, grădinițelor și creșelor. De aceea am spus, la începutul anului, că 2026 și 2027 vor fi anii educației în Oradea, pentru că în acești doi ani vom investi masiv în partea de educație”, a afirmat Birta.

Lista prezentată de municipalitate cuprinde reabilitarea colegiilor naționale „Emanuil Gojdu” și „Iosif Vulcan” – atât clădirea de pe strada Jean Calvin, cât și cea de pe Bulevardul Decebal –, a liceelor „Friedrich Schiller”, „Aurel Lazăr”, „Lucian Blaga”, „Vasile Voiculescu”, „Constantin Brâncuși” și a celor două sedii ale Liceului de Arte de pe strada Menumorut.

Prin PNRR au mai fost reabilitate școlile gimnaziale nr. 16, „Ioan Slavici”, „Lucreția Suciu”, „Nicolae Bălcescu”, „Octavian Goga”, „Ion Bogdan” și cele două sedii ale Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”, de pe străzile Dimitrie Cantemir și Sextil Pușcariu.

Pe aceeași listă figurează reabilitarea grădinițelor nr. 14, 41, 42, 46 și 55, precum și a Grădiniței nr. 52 și Creșei nr. 3, construirea unor creșe noi pe străzile Ion Irimescu și Aluminei, dar și dotarea tuturor unităților de învățământ cu mobilier, materiale școlare și echipamente IT.

De la tramvaie la maternitate și Cetate

Celelalte proiecte au vizat domenii diverse. Printre acestea se numără reabilitarea clădirii Primăriei Oradea, a Maternității și dotarea acesteia cu echipamente medicale, reabilitarea a șapte blocuri de locuințe și montarea insulelor ecologice.

Municipalitatea a mai inclus în program cumpărarea a nouă tramvaie, în două etape – șapte, respectiv două vehicule –, construirea pasajului intermodal (pe DN1, Calea Borșului), două proiecte de semaforizare inteligentă, restaurarea Bastionului Crăișorul (foto sus) din Cetatea Oradea și reabilitarea Bazinului Acoperit Crișul (foto jos).

Împrumut fără dobândă de la Trezorerie

În ultima parte a conferinței, Florin Birta a explicat că municipalitatea a trebuit să achite până la 31 august toate facturile aferente proiectelor, inclusiv sumele care urmau să fie recuperate ulterior de la finanțator. Pentru a putea face plățile, Primăria a apelat la un împrumut fără dobândă de la Trezorerie.

Edilul a susținut că i-a semnalat problema premierului Ilie Bolojan în urmă cu câteva luni, iar acesta a găsit un mecanism potrivit ce a fost pus la dispoziția tuturor administrațiilor locale din țară care aveau proiecte în derulare prin PNRR. „Am avut o discuție cu domnul Bolojan acum câteva luni de zile, prin care i-am spus că trebuie să ne ajute printr-un împrumut de la Trezorerie, prin care să putem plăti aceste facturi și să ne recuperăm banii, iar apoi să restituim creditele. După o discuție cu Ministerul Finanțelor, s-a rezolvat și această problemă”, a declarat Birta.

Primăriile au putut, astfel, contracta împrumuturi fără dobândă de la Trezorerie, urmând să le ramburseze după decontarea sumelor de către finanțator.

Primarul a mulțumit Guvernului, Ministerului Finanțelor și celorlalte ministere implicate, cu o mențiune specială pentru ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. De asemenea, le-a mulțumit funcționarilor din Primăria Oradea care au pregătit documentațiile, actele adiționale și cererile de plată și au verificat lucrările. „În fața acestor cifre, chiar dacă eu le prezint astăzi, trebuie să mulțumesc oamenilor care au muncit în spatele lor și care au stat, de multe ori, până noaptea târziu la birou să depună cereri de finanțare, să facă acte adiționale, să depună solicitări de plată și să verifice lucrările în teren”, a spus Florin Birta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!