Sâmbătă, puţin după ora 11, în claxoanele şoferilor nerăbdători să circule pe noul Pod Densuşianu 2, o mulţime de oficialităţi au participat la inaugurarea construcţiei finalizate de firma orădeană Selina cu două săptămâni în urmă, dar nedată în folosinţă până acum din cauza agendei ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, care nu şi-a găsit timp să vină la Oradea.

După un discurs al directorului Regionalei Cluj a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Ioan Pantilimon, ritualul tăierii panglicii a fost făcut de prefectul Gavrilă Ghilea şi de secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru.

"După darea în folosinţă se va degreva circulaţia în tot oraşul. Tocmai de aceea am insistat să fie terminată lucrarea la acest pod cu prioritate faţă de celelalte segmente ale şoselei de centură", a spus prefectul, adăugând cu insistenţă că noul Pod Densuşianu 2 este "cea mai importantă lucrare făcută anul acesta în Oradea" şi că "banii au fost ai Guvernului României".

După momentul festiv, la care au asistat câţiva riverani, zeci de reprezentanţi ai PDL Bihor şi şefi ai unor instituţii deconcentrate, dar şi primarul Oradiei, Ilie Bolojan, care a stat mai pe margine, prima maşină care a traversat podul a fost cea a prefectului Gavrilă Ghilea, urmată de cea a şefului Poliţiei judeţene, comisarul şef Adrian Bucur, după care au urmat TIR-urile şi autoturismele care aşteptau încolonate la capătul dinspre Piaţa Ioşia şi ai căror şoferi şi-au pornit claxoanele ca la nuntă sau la mitinguri.

Podul Densuşianu 2 face parte din proiectul de lărgire şi modernizare a şoselei de centură a Oradiei început în anul 2007, fiind executat de firma Selina contra sumei de 9,42 milioane lei, din care, potrivit reprezentanţilor companiei orădene, Guvernul a plătit până acum doar 3,2 milioane lei.

Podul are două benzi şi, până la primăvară, va fi circulat pe ambele dinspre Piaţa Ioşia spre cartierul Rogerius. În primăvară, vechiul pod, situat la câţiva metri în aval, va fi închis pentru reabilitare, iar pe cel nou, până la finalizarea lucrărilor, se va circula pe o singură bandă pe sens.