Podul peste Crişul Repede care va lega străzile Sovata şi Oneştilor va fi construit de firmele SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara în asociere cu firma orădeană SC Ecotera SRL. După deliberări prelungite, comisia de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei orădene a atribuit asocierii formate din cele două firme lucrările de proiectare şi execuţie a viitorului pod, pentru suma de 11,8 milioane lei fără TVA.

Preţul la care au fost adjudecate lucrările reprezintă echivalentul a 2,8 milioane euro fără TVA, respectiv 3,5 milioane euro cu TVA şi, spre deosebire de licitaţiile precedente organizate de municipalitate, nu a cunoscut o scădere foarte mare, raportat la preţul de 3,9 milioane euro din studiul de fezabilitate aprobat de Consiliul Local.

Investiţia în podul efectiv se ridică la 9,6 milioane lei, sumă la care se adaugă alte 2,6 milioane lei - cheltuiala cu construcţia rampelor de urcare pe pod. Pasajele pietonate care vor subtraversa construcţia, la fel ca la podul Decebal, vor costa 400.000 lei, cele două giraţii de la capetele podului au fost estimate la 800.000 lei, iar lucrările cu amenajarea terenului, inclusiv cu plantări de copaci, vor avea o valoare de 700.000 lei.

În ciuda insistenţelor BIHOREANULUI, reprezentanţii Primăriei au refuzat să facă publice ofertele celorlalţi participanţi la licitaţie - Selina, Construct Mod şi Hidroconstrucţia - până la expirarea perioadei de contestaţie, adică după 9 august. Aceste date lasă să se înţeleagă că municipalitatea nu a ales oferta cea mai ieftină, preferând probabil ca podul să fie realizat de constructori cu experienţă în investiţii similare.

UPDATE:

Neoficial, BIHOREANUL a aflat că oferta firmei Construct Mod a fost cea mai ieftină (9.742.844 lei), dar aceasta a fost declarată neeligilă, iar oferta firmei Selina, următorea ca preţ (11.092.826 lei), a fost declarată neconformă. Câştigătorul licitaţiei a fost astfel ales dintre SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara în asociere cu Ecotera şi Hidroconstrucţia, cea din urmă cerând bani mai mulţi: 12.383.670 lei.

Potrivit ofertei firmelor câştigătoare, proiectarea viitorul pod va fi terminată în termen de două luni de la data intrării în vigoare a contractului, iar execuţia lucrării va dura 12 luni. Podul rutier peste Crişul Repede va avea o lungime de 108 metri şi va fi construit pe structuri prefabricate de tip T.