Podul Mareşal Constantin Prezan îşi dă vineri noapte examenul. Podul care leagă cele două maluri ale Crişului Repede în zona Dragoş Vodă va fi închis traficului auto toată noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 5 seara până la 5 dimineaţa.
Construcţia va rămâne închisă traficului rutier vreme de 12 ore pentru testul de rezistenţă programat să aibă loc în pregătirea recepţiei lucrărilor. "Două camioane încărcate cu piatră vor staţiona mai multe ore în diferite locuri de pe pod pentru a vedea cum se comportă acesta sub sarcină", a spus viceprimarul Mircea Mălan.
Fiecare din cele două maşini cântăreşte câte 40 de tone deşi podul este destinat strict traficului uşor. "Greutatea urcată pe pod va fi cu mult peste cea maxim admisă, tocmai pentru a vedea cum se comportă sub sarcină", a spus viceprimarul.
Podul Mareşal Constantin Prezan are două benzi de circulaţie cu o lungime de 81,4 metri liniari şi lăţime de 12,6 metri liniari, cu trotuare late de 1,5 metri pe ambele părţi. Partea carosabilă se extinde pe o lăţime de 7,80 metri.
Construcţii Bihor a început construcţia podului în vara anului 2011 în baza unui contract încheiat cu firma Macio SRL. Municipalitatea a preluat lucrările anul trecut după ce Macio le-a abandonat din lipsă de fonduri. În urma unei expertize, finalizarea lucrărilor în valoare de 5,2 milioane lei a fost atribuită tot firmei Construcţii Bihor, care acum testează construcţia înaintea recepţiei.