Podul Sovata se închide vreme de două nopţi pentru probe de rezistenţă. Primăria a anunţat miercuri că vineri şi sâmbătă noaptea, între orele 24 - 8, podul Sovata se va închide pentru încercarea suprastructurii podului.

"Pentru încercare se vor utiliza autocamioane, acestea urmând a fi dispuse pe pod conform detaliilor proiectantului, în mai multe ipoteze de încercare. În fiecare ipoteză de încărcare se vor măsura deformaţiile reale ale suprastructurii, urmărindu-se dacă acestea se încadrează în toleranţa impusă de proiectant", menţionează comunicatul Primăriei.

Construit de firma CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara pentru suma de 11,8 milioane lei, podul Sovata a fost inaugurat pe 12 octombrie, de ziua oraşului, chiar dacă lucrările de finalizare a investiţiei au mai continuat până la sfârşitul lunii.

Construcţia este destinată pietonilor, bicicliştilor şi traficului auto uşor, fapt pentru care trotuarele au o lăţime de 1,5 metri la care se adaugă încă un metru rezervat pistei de biciclete dar, în schimb, şoseaua are o lăţime de doar 3,5 metri pe fiecare sens de mers.