Podurile orădene vor avea nume istorice. Primăria a înaintat vineri Instituţiei Prefectului, spre avizare, un proiect de hotărâre de Consiliu Local cu noile denumiri oficiale.

Astfel, podul de lângă Primărie ar putea fi rebotezat din Ferdinand în Sfântul Ladislau, ca o concesie făcută de primarul Ilie Bolojan noilor aliaţi din UDMR. Cunoscut şi ca Ladislau cel Sfânt (1040 - 1095), în maghiară Szent László, regele Ungariei a întemeiat în cetate episcopia romano-catolică de Oradea. Înmormântat la Somogyvár, a fost reînhumat la Oradea în vechea catedrală distrusă în 1241 în timpul marii invazii tătare.

La fel, pentru podul rutier care face legătura între Bulevardul Magheru şi Piaţa Emanuil Gojdu, municipalitatea a propus denumirea de "Dacia" iar cele de pe bulevardul Decebal şi strada Ovid Densuşianu vor lua fiecare numele străzii.

Potrivit propunerii municipalităţii, podul din strada Sovata se va numi Carol I, după principele Hohenzollern-Sigmaringen (1839 - 1914), iar cel din strada Dragoş Vodă, aflat încă în construcţie, va fi botezat Mareşal Constantin Prezan (1861-1943).

Viitoarele nume ale podurilor orădene vor fi dezbătute în cadrul Comisiei judeţene de aprobare de denumiri, iar în cazul avizării vor fi supuse votului Consiliului Local în şedinţa de la sfârşitul lunii aprilie.