Poetul şi eseistul orădean Ioan F. Pop îşi prezintă o nouă carte, în cadrul unui eveniment organizat joi de Asociaţia Caritas Eparhial în colaborare cu Primăria Oradea. Lansarea va avea loc în sala Traian Moşoiu a municipalităţii, de la ora 17.

Cartea - "Marginalii la o absenţă" - va fi prezentată de Prea Sfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, de scriitorul Ioan Moldovan, şeful redacţiei revistei de cultură Familia, şi de profesorul Marius Cruceru, de la Universitatea Emanuel.

"Marginalii la o absenţă" este, de fapt, "suma marginaliilor la mai multe absenţe, începând de la cele de ordin biografic la cele de ordin metaforic, un jurnal de idei ce reuneşte meditaţii asupra unor chestiuni elementare, dar şi fundamentale, împletind limbajul poetic cu speculaţia de tip filozofic", spune despre ultima sa creaţie Ioan F. Pop.

Licenţiat în Teologie-Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, doctor în filozofie al aceleiaşi instituţii şi membru al Uniunii Scriitorilor, Ioan F. Pop se află la a zecea carte şi este o prezenţă constantă în cele mai importante reviste din ţară, unde semnează texte literare, studii şi eseuri.