Poliția Bihor a făcut publice primele concluzii în cazul accidentului rutier produs joi pe DN1, în localitatea Borod, iar cercetările indică drept responsabil un șofer polonez de 39 de ani, care a pierdut controlul autoutilitarei, a pătruns pe contrasens și a lovit un TIR.

Bărbatul din Polonia conducea autoutilitara pe direcția Oradea – Cluj, când, în împrejurări deocamdată neclarificate, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat pe sensul opus și s-a izbit lateral de un autotren cu semiremorcă, condus regulamentar de un bărbat de 32 de ani, din localitatea Țicleni, județul Gorj.

În urma impactului, șoferul autoutilitarei a suferit multiple leziuni, după cum a relatat deja BIHOREANUL. El s-a aflat în stop cardio-respirator la momentul sosirii salvatorilor şi a fost evacuat din autoutilitară de echipajul de descarcerare.

Echipajele medicale au reușit să-l resusciteze, iar bărbatul a fost transportat de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea  la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor, pentru îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a şoferului român a arătat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cazul cetăţeanului polonez au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd. 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!