Se fac angajări pentru proaspăt înfiinţatul Birou pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, unde s-au scos la concurs două posturi pentru ofiţeri specialişti destinate medicilor veterinari, precum şi un post de ofiţer şi trei posturi de agent. Concursul pentru ocuparea acestora va avea loc pe 23 ianuarie 2021.

Pentru funcţiile de ofiţer specialist (medic veterinar), candidaţii trebuie să fie licenţiaţi în medicină veterinară, cu certificat/atestat de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, vizat pe anul în curs, să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea, să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. 

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, se pot obține consultând pagina de internet a Poliţiei Bihor, secțiunea Carieră /Posturi scoase la concurs, accesând acest link-ul.

Poliţia Animalelor s-a înfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă 175/2020, adoptată în această toamnă de Guvernul României. Actul normativ stabileşte că animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără a avea mandat de la judecător, în cazul în care constată că un animal este în pericol.

OUG 175/2020 modifică şi completează Legea 205/2014 de protecție a animalelor, stabilind măsurile organizatorice şi definind situațiile de pericol în care poliţiştii vor putea interveni: dacă animalele sunt rănite sau schingiuite, cad victime unor organizatori de lupte între animale sau cu animale, unor persoane care practică tirul pe animale domestice sau animale sălbatice captive, sunt folosite pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea ori au fost lăsate fără supraveghere, pe căile de circulație publică (în cazul animalelor din speciile ecvine și rumegătoare mari și mici).

În cazul în care poliţiştii constată că un animal se află într-o situație de pericol, emit ordin de plasare a animalului în adăpost. 

Ordinul de plasare în adăpost a animalului poate fi contestat de deținătorul animalului în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În situația în care ordinul de plasare în adăpost a animalului nu se contestă în termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ animalul se consideră abandonat.

Ordonanţa de Urgenţă 175/2020 stabileşte, de asemenea, că pentru verificarea sesizărilor privind animalele aflate în situație de pericol și în scopul cunoașterii situației de fapt, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informațiile aflate la dispoziția polițiștilor indică faptul că în acele spații se află un animal în situație de pericol.