Poliția Bihor a făcut publice detalii în cazul tânărului găsit mort vineri în apele barajului Fughiu. Potrivit polițiștilor, victima este din comuna Lugașu de Jos și s-ar fi scufundat cu barca cu care ieșise la pescuit folosind plase ilegale. Alături de el, s-ar fi aflat și un băiat de 19 ani din comuna Țețchea.

Barcă scufundată

„Joi, 3 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00 polițiștii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, în cursul aceleiași seri, în zona barajului din localitatea Fughiu, comuna Oșorhei, județul Bihor, barca în care se afla un tânăr de 21 de ani, din comuna Lugașu de Jos, județul Bihor, s-ar fi scufundat, iar tânărul a dispărut în apele râului Crișul Repede”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Bihor. 

În urma căutărilor extinse, efectuate de echipaje specializate ale pompierilor bihoreni, alături de polițiști, corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit în jurul orei 10.40. 

La pescuit ilegal 

După primele investigații, se arată în informarea IPJ Bihor, „polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea îl bănuiesc pe tânărul de 21 de ani că, în intervalul orar 19.00 – 21.00, împreună cu un alt tânăr de 19 ani, din comuna Țețchea, județul Bihor, ar fi pescuit în apele râului Crișul Repede, în barajul din localitatea Fughiu, cu două plase tip setcă monofilament (n.r. plase interzise în România)”. 

Băiatul de 19 ani, spun sursele BIHOREANULUI, a reușit să se salveze, însă nu a putut să îl ajute și pe prietenul său. 

Atât plasele monofilament, cu lungimea de 150, respectiv 100 de metri, cât și peștii prinși în plase au fost găsite la fața locului și ridicate în vederea investigațiilor.

Continuă cercetările 

Polițiștii bihoreni continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, atât vizavi de tragicul eveniment, cât și sub aspectul comiterii infracțiunii de „utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepţia setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”.

Potrivit site-ului romnets.ro, plasele de tip monofilament sunt interzise în România din cauza rigidității firelor. Aceste plase rănesc peștii care se zbat pentru a ieși din plasă și chiar dacă reușesc să o facă, mor din cauza rănilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!