Pentru a da un exemplu concitadinilor, cei mai matinali alegători la referendumul de duminică, organizat de primăriile din Oradea şi din Sînmartin pentru unificarea celor două localităţi, au fost politicienii.
Bolojan, primul
La ora 9 fix, la fel ca totdeauna, primarul Ilie Bolojan a votat la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, al cărui absolvent este. Aşteptat de întreaga presă locală, primarul a fost expeditiv, iar la ieşire a făcut o declaraţie lapidară. "Am votat pentru fuziunea între Oradea şi Sînmartin şi pentru prosperitatea oraşului", a spus edilul, care i-a invitat apoi pe jurnalişti la o cafea, pentru a le răspunde şi altor curiozităţi.
După câteva minute, Bolojan le-a oferit şi prima informaţie privind prezenţa la vot: la ora 9.00, într-o secţie de votare din Ioşia îşi exercitaseră dreptul electoral 17 persoane, ceea ce înseamnă "în media" alegerilor parlamentare, mai puţin decât la prezidenţiale sau la locale. După încă un ceas, la ora 10.00, în Oradea procentajul cetăţenilor care votaseră s-a ridicat abia la 1,53%, în timp ce la Sînmartin ponderea era deja de 5%.
Nu-i treabă de partid
Un alt personaj public care a votat de cu dimineaţă s-a dovedit, la ora 10.00, fostul viceprimar PSD Ovidiu Mureşan. Acesta s-a prezentat la secţia de votare amenajată într-o grădiniţă de pe strada Republicii împreună cu soţia, iar la ieşire a declarat că, în calitatea sa de orădean, dar şi de membru în conducerea Asociaţiei pentru promovarea turismului Oradea-Băile Felix, s-a exprimat tot în favoarea unirii între municipiu şi actuala comună Sînmartin.
Întrebat de jurnalişti dacă nu este îngrijorat de consecinţele gestului său, în condiţiile în care preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, boicotează referendumul, Mureşan a replicat: "Nu cred că prezenţa mea la vot trebuie interpretată politic, ca dealtfel nici tema referendumului, care nu este una ce opune partide, ci este o chestiune de administraţie".
Îndemn la vot
La fel de convins că Oradea Mare este un proiect care merită susţinerea s-a dovedit şi prefectul Claudiu Pop. Acesta s-a prezentat la secţia de votare din localul Şcolii Gimnaziale Nicolae Bălcescu la ora 10.45, alături de soţie, şi şi-a reiterat poziţia exprimată şi în cursul săptămânii trecute, favorabilă proiectului de unificare. "Am votat pentru alipirea Oradiei de Sînmartin şi îi îndemn pe toţi cetăţenii să iasă la vot, să voteze cum doreşte fiecare, dar să iasă la vot. E un drept câştigat", a spus prefectul judeţului Bihor.
Provenit din PSD, şi Pop a afirmat că problema unificării Oradea - Sînmartin nu este o chestiune de partid, ci o temă administrativă, astfel încât nu patimile politice trebuie să primeze, ci interesul comunităţii. "Aici este vorba despre decizia urbei, a cetăţii, iar cetăţenii trebuie să decidă pentru ei", a spus prefectul.
La Sînmartin, primarul în funcţie, Lucian Popuş, a votat în localul grădiniţei din Felix, tot împreună cu soţia, şi nu s-a ferit să spună cum. "Am votat pentru bunăstare, pentru viitorul copiilor. Unirea între Oradea şi Sînmartin înseamnă dezvoltare sigură", a spus Popuş.
Premieră naţională
Duminică, 10 Mai, singurii politicieni care nu şi-au anunţat intenţia la vot la fel ca în trecut sunt liderul PSD, Ioan Mang, şi cei ai UDMR şi PPMT. Dacă în ce priveşte motivaţia lui Ioan Mang acesta încă nu şi-a argumentat alegerea de a sta acasă, politicienii maghiari au spus că preferă să nu participe la referendum deoarece, dacă proiectul Oradea Mare ar fi validat de cetăţeni, ponderea populaţiei maghiare ar fi mai mică, iar minoritarii şi-ar putea pierde drepturile specifice privind folosirea limbii materne.
Cetăţenii din Oradea care doresc să voteze la referendumul pentru Oradea Mare, primul de acest fel din România, o pot face la aceleaşi secţii de votare care au funcţionat şi la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, urnele fiind deschise între orele 7.00 şi 23.00.