Trei persoane au fost inculpate și plasate sub control judiciar pentru 60 de zile, vineri, în urma unui scandal violent izbucnit pe o stradă din localitatea Cheriu, comuna Oșorhei. Un agent de poliție ajuns la fața locului a fost rănit, după ce a fost lovit în cap cu o lopată şi cu un par de doi dintre bătăuşi.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, incidentul s-a produs astă vară, în seara de 2 iunie.
Polițiștii fuseseră chemați pentru a interveni după un apel la 112 care anunța o persoană automutilată. La sosirea echipajului în sat, scena părea desprinsă dintr-un film prost: apelantul, care avea o rană la gât, pe care şi-o provocase cu un cuţit, era încolțit de trei bărbați înarmați – doi cu pari din lemn și unul cu o lopată – care îl loveau fără milă, în zona capului, pe umeri și pe membre.
Deși agenții le-au ordonat să se oprească, cei trei au continuat agresiunea. Situația a escaladat când unul dintre polițiști s-a apropiat pentru a interveni, moment în care doi dintre bătăuşi l-au atacat, unul lovindu-l în cap cu lopata iar celălalt cu un par. Conform procurorilor, agentul – aflat în timpul serviciului – a suferit leziuni ce necesită trei până la patru zile de îngrijiri medicale.
Cât despre victima bătăuşilor, bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, cu multiple traumatisme care, însă, nu i-au pus viaţa în pericol.
Cei trei bătăuşi au fost cercetaţi în libertate până vineri, când au fost chemaţi la sediul Parchetului Curții de Apel Oradea. Aceștia au fost puși sub acuzare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru lovire sau alte violențe, iar în cazul celor care au atacat polițistul, acuzațiile includ și ultraj.
Pe lângă inculpare, cei trei au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
Ancheta este desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bihor.