Biroul de presă al DNA a anunţat, joi, printr-un comunicat, reţinerea unui agent din cadrul Poliţiei Rurale Satu Mare, pe care procurorii Serviciului Teritorial Oradea îl cercetează sub acuza de luare de mită şi trafic de influenţă.

Din ancheta realizată cu sprijinul poliţiştilor DGA Satu Mare a reieşit că, în perioada aprilie-decembrie 2016, subofiţerul Cosmin Vasile Man a pretins de la o persoană cercetată pentru ameninţare (acum martor în cauza poliţistului), să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp pe care poliţistul intenţiona să-l cumpere şi a cărui valoare de circulaţie era de circa 28.000-56.000 de euro.

Tranzacţia a căzut, însă, deoarece proprietarul terenului s-a răzgândit, motiv pentru care, agentul s-a reorientat. Luna trecută, poliţistul i-a cerut individului pe care îl cerceta să îi dea o parte dintr-un teren pe care îl avea în imediata vecinătate a locuinţei poliţistului, 800 mp, fără însă ca agentul să achite preţul, 24.000 euro.

"În schimb, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat, va urgenta demersurile în vederea restituirii unui pistol, corp delict în dosar şi va interveni pe lângă procurorul de caz, faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru ca acesta să emită cât mai repede o soluţie favorabilă martorului", se precizează în comunicat.

Agentul Cosmin Vasile Man a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, iar joi, 12 ianuarie, va fi prezentat la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.