Acţiunile anunţate de Direcţia Agricolă pentru combaterea evaziunii fiscale din domeniul tranzacţiilor cu cereale s-au lăsat cu amenzi şi dosare penale săptămâna trecută.

Echipajele formate din poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisari ai Gărzii Financiare şi inspectori ai Direcţiei Agricole au verificat în total 14 firme, au aplicat amenzi de peste 24.000 lei şi au confiscat peste 9.000 kilograme de făină fără acte de provenienţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

De asemenea, în cadrul acţiunilor, poliţiştii i-au întocmit dosar penal administratorului unei societăţi comerciale din Oradea pentru evaziune fiscală. "Acesta este suspectat că, în perioada 2008-2009, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţii şi vânzări de cereale în valoare totală de 397.000 lei", a afirmat Dinu.

În cel din urmă caz, cercetările sunt continuate de poliţiştii SIF, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.