Trei persoane s-au ales cu dosare penale în ultimele două zile după ce au fost prinse de poliţişti că vindeau articole pirotehnice interzise. Întreaga marfă găsită asupra lor a fost confiscată. 

Mai multe echipaje de Poliţie verifică în aceste zile pieţele din judeţ, într-o acţiune menită să oprească vânzarea de articole pirotehnice interzise, iar în urma controalelor, doar în ultimele 24 ore, trei persoane s-au ales cu dosare penale pentru comerţ neautorizat.

Este vorba despre un bărbat de 33 ani din Marghita, găsit în apropierea pieţei din oraş cu 377 de articole pirotehnice interzise, un tânăr de 23 ani şi o femeie de 35 ani din Beiuş, care au fost găsiţi cu 764 artificii şi petarde ale căror vânzare nu este permisă. 

Toate obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

Cei trei sunt cercetaţi acum penal de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Bihor pentru operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.