Agentul şef adjunct Răzvan Schvarcz şi agentul principal Dan Făşie, de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Bihor, au reprezentat Poliţia Bihor în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfăşurat la Deva în perioada 15 - 18 martie.

Răzvan Schvarcz a concurat la categoria 81 kilograme, iar Dan Făşie la categoria 73 kilograme, ambii sub 35 ani.

Competiţia sportivă a fost deschisă de concursurile la individual, desfăşurate în prima zi, în urma cărora ambii poliţişti bihoreni au obţinut medaliile de aur la categoriile lor de greutate, reuşind să-şi învingă toţi adversarii.

Potrivit unui comunicat făcut public, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, în urma rezultatelor obţinute la concursul individual de cei doi luptători orădeni, echipa Poliţiei Române s-a clasat pe locul întâi în întrecerea desfăşurată pe echipe.

"Poliţiştii bihoreni au avut principalul aport la câştigarea medaliei de aur pe echipe, prin acumularea maximului de punctaj la concursul individual", se arată în informarea Poliţiei Bihor.

În urma evoluţiei spectaculoase de-a lungul concursurilor, atât la individual cât şi pe echipe, lui Răzvan Schvarcz i-a fost acordat, pentru al doilea an consecutiv, titlul de "Cel mai tehnic judoka al competiţiei".

La finalul competiţiei, ambii poliţişti bihoreni au fost selecţionaţi să reprezinte România la Campionatul Mondial de Judo al Poliţiştilor 2016.

Titlul de "Campion Naţional" vine să întregească palmaresul obţinut de poliţistul bihorean Răzvan Schvarcz, care a câştigat până la această selecţie zece titluri consecutive de "Campion Naţional" al MAI, iar în cursul anului 2015 a fost selectat să reprezinte România la Campionatul European de Judo al Poliţiştilor unde a devenit vicecampion european.

La rândul său, Dan Făşie adaugă titlul de din acest an la o lungă listă de trofe şi medalii. Anul trecut a obţinut titlurile de campion naţional şi de campion european, în 2011 a fost campion balcanic iar în 2008 campion mondial.