Un urmărit internaţional şi şapte indivizi condamnaţi la închisoare pentru comiterea unor infracţiuni au fost reţinuţi, miercuri, în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor de la Compartimentul Urmăriri al Serviciul de Investigaţii Criminale în colaborare cu agenţi ai secţiilor de poliţie rurală şi ai posturilor de poliţie comunale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, una dintre persoanele ridicate de poliţişti este un minor de 15 ani, din comuna Ineu, judeţul Bihor, urmărit internaţional pentru furturi comise pe teritoriul Franţei.

Covaciu Dragomir a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi reţinut pentru 12 ore după care a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autorităţile franceze. "Instanţa a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 15 zile", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Tot miercuri, poliţiştii i-au încarcerat şi pe soţii Monica şi Gheorghe Oros, din Oşorhei, condamnaţi definitiv la câte 3 ani de închisoare pentru trafic de minori, pe Florin Silaghi, un bărbat de 27 de ani, din comuna Popeşti, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru viol, şi pe Giorgian Balint, 26 ani, din Husasău de Tinca, condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiuni silvice.

De asemenea, poliţiştii au mai reţinut un bărbat de 48 de ani, din comuna Copăcel, care va sta în spatele gratiilor 6 luni pentru abandon de familie, un bărbat de 28 de ani, din comuna Lugaşu de Jos, condamnat definitiv la 6 luni închisoare, pentru vătămare corporală şi un orădean de 29 de ani condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier.

Toate cele 7 persoane au fost transferate în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepselor.