Opt poliţişti bihoreni, 2 ofiţeri şi 6 subofiţeri, au fost avansaţi în gradul profesional următor, miercuri, înainte de termen, prin ordin ministerial, pentru merite excepţionale în activitatea profesională.

Astfel, începând cu data de 1 decembrie, Radu Şandru, împuternicit adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Oradea, a fost avansat în grad de comisar şef, ofiţerul fiind recompensat pentru implicarea în organizarea secţiilor de poliţie rurală dar şi în activitatea judiciară.

Ioan Victor Ţirban, ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, a trecut la gradul de inspector principal, promovarea fiind motivată prin activitatea excepţională avută în soluţionarea unor dosare complexe. Ofiţerul a reuşit recupereze prejudicii importante prin aplicarea unor măsuri asiguratorii.

Subofiţerul Gheroghe Fordon, din cadrul Poliţiei Ştei, a fost avansat la gradul de agent şef principal, iar Liviu Gabrian, din cadrul Serviciul de Intervenţie Rapidă, la gradul de agent şef adjunct, pentru fermitatea de care au dat dovadă, în luna septembrie, în cazul şteianului acuzat că a ameninţat mai multe persoane cu moartea dar şi că a distrus maşina poliţiştilor cu un topor. Deoarece bărbatul a refuzat să se predea şi a devenit violent, lovind poliţiştii cu pietre şi arme albe, cei doi au făcut uz de armă şi l-au împuşcat în picior, reuşind astfel să-l imobilizeze.

Tot pentru merite deosebite au fost avansaţi la gradul de agent şef principal, Ioan Dănuţ Fâşie şi Vasile Mircea Marian din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, şi la gradul de agent şef adjunct, Ionel Valentin Beizi şi Dorin Daniel Micorici, din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Oradea.

La evenimentul festiv a participat locotenentul Marti Magnus, şeful Biroului de Management al Crizei din cadrul Poliţiei Talin - Estonia, prezent la Oradea în cadrul unui program de schimb de experienţă organizat de CEPOL - Colegiul European de Poliţie.