Cu petardele nu te joci! Acesta este sloganul unei ample acţiuni derulate de poliţiştii de prevenire din Bihor în ultimele săptămâni, având ca scop informarea cetăţenilor despre pericolele la care se expun prin folosirea ilegală a obiectelor pirotehnice, care s-ar putea solda nu doar cu accidente, ci și cu dosare penale, în condiţiile în care uzul obiectelor pirotehnice interzise este pedepsită cu închisoarea. 

Anul trecut, în noaptea de Revelion, 6 persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Oradea, după ce petardele le-au explodat în mână. Unul dintre răniţi a rămas cu infirmitate permanentă, medicii fiind nevoiţi să-i amputeze mai multe degete. 

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Bihor au acționat alături de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi și de jandarmi pe tot parcursul lunii decembrie, în locuri publice aglomerate, în stația CFR Oradea și în zona adiacentă, în marile centre comerciale, dar și în piețe și târguri.

Artificii cu reguli

Oamenii au fost informați despre clasificarea obiectelor pirotehnice, care sunt cele legale şi care sunt cele interzise, dar şi motivele pentru care acestea din urmă au fost scoase în afara legii.

"Motivele ţin de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare", se arată în informare, în care se recomandă ca obiectele să fie cumpărate doar de la persoane autorizate şi doar dacă au etichete inscripţionate în limba română.

Poliţia Bihor reaminteşte şi care sunt materialele pirotehnice care pot fi achiziţionate de persoane fizice şi juridice nespecializate: steluţe, lumânările scânteietoare, jerbele cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc şi sateliţi, care pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani. Toate celelalte articole pirotehnice comercializate legal, cum sunt cele de divertisment sau de scenă, cu risc scăzut, pot fi comercializate doar persoanelor cu vârsta de peste 18 ani şi în condiţii speciale. 

"Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului", mai scrie în comunicat. 

Locuri interzise

Este important de reţinut, spun poliţiştii, că folosirea articolelor pirotehnice este interzisă între orele 24 - 06, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale, la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri, la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze. 

De asemenea, nu se pot folosi articole pirotehnice la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie, în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre, pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane şi la o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Efectuarea oricăror operaţiuni, inclusiv comerţul cu articole pirotehnice de către persoane neautorizate, altele decât cele enumerate mai sus, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an, sau cu amendă, se mai arată în comunicat.

Astfel, constituie infracţiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile speciale către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!