Bihorenii vor putea afla cum să recunoască o înșelătorie pe internet, ce pot face dacă sunt martorii violenței în familie și cum să se ferească de hoți, la întâlnirile pe care polițiștii le vor organiza săptămâna viitoare în Oradea și în județ. Primele activități sunt programate însă sâmbătă, la Marghita, unde copiii vor exersa regulile de circulație, iar o demonstrație cu un TIR va arăta în ce situații șoferul nu îi poate vedea pe cei din apropierea camionului.
Programul face parte din „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, campanie națională organizată între 21 și 25 septembrie, potrivit unui comunicat transmis vineri de Poliția Bihor. Întâlnirile se adresează copiilor, adulților și vârstnicilor, cu teme diferite pentru fiecare categorie.
Lecții de circulație
La Marghita, polițiștii vor participa sâmbătă, 19 septembrie, între orele 11 și 14, la evenimentul RollingDay. Copiii vor putea exersa traversarea într-un orășel rutier în miniatură și își vor putea testa îndemânarea pe un traseu pentru biciclete.
Una dintre demonstrații va explica pericolul „unghiului mort”, adică al zonelor din jurul unui camion pe care șoferul nu le poate vedea. Participanții vor putea încerca și ochelari speciali care simulează tulburările de percepție și coordonare asociate consumului de alcool sau droguri.
Poliția, în acțiune
În Oradea, una dintre întâlnirile cu publicul va avea loc marți, între orele 13.30 și 14.30, la Lotus Center. Polițiștii vor discuta cu cei prezenți despre cumpărăturile online, protejarea datelor cardurilor și metodele prin care infractorii încearcă să le fure banii.
„În online, câteva secunde în plus pentru a verifica pot face diferența dintre un click și o fraudă”, este mesajul transmis de IPJ Bihor pentru această zi.
Mai apoi, miercuri, discuțiile vor viza violența în familie. Între orele 12.30 și 13.30, polițiștii vor fi în Piața Unirii, unde elevii Liceului de Artă vor prezenta și o expoziție de desene pe această temă.
De la ora 13, la Casa Darvas-La Roche, o întâlnire organizată împreună cu fundațiile Lampas și People To People va aborda semnele unei relații abuzive, ce poate face un martor și ce forme de protecție există pentru victime. Printre subiecte se află ordinele de protecție și monitorizarea electronică.
Joi, vârstnicii vor putea discuta cu polițiștii despre furturi și înșelătorii, între orele 11 și 13, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. Vor fi prezentate exemple de fraude online, dar și situații în care hoții încearcă să intre în locuințe sub pretextul unor reparații, al vânzării de produse ori cu identități oficiale false.
În aceeași zi, între orele 12.30 și 14, polițiștii vor fi pe platoul din fața Oradea Plaza și în zonele din apropiere destinate transportului în comun. Vor vorbi cu trecătorii despre protejarea genților și portofelelor, siguranța în trafic și evitarea înșelătoriilor. Publicul va putea încerca și ochelari de realitate virtuală, folosiți pentru a ilustra impactul unei spargeri de locuință.
Elevii, învățați să fie vigilenți
Programul cuprinde și activități în școli. Luni, între orele 10 și 13, elevii Liceului Tehnologic „Felix” din Sânmartin vor participa la exerciții de educație rutieră și discuții despre hărțuire, presiunea anturajului, droguri și protecția animalelor.
Marți, între orele 10 și 12, elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” și ai Liceului Sanitar „Vasile Voiculescu” din Oradea vor afla cum să își protejeze conturile, să recunoască mesajele suspecte și să reacționeze la hărțuirea pe internet.
Ultima zi, vineri, 25 septembrie, este dedicată riscurilor consumului și traficului de droguri. Sunt programate întâlniri la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, între orele 10 și 12, și la Campusul Dual Oradea, între orele 11 și 13. La cea din urmă vor participa elevi din patru școli, alături de reprezentanți ai Poliției, Serviciului de Probațiune, Penitenciarului Oradea și Inspectoratului Școlar.