Poliţiştii vor avea mai multă autoritate începând din 26 ianuarie, când intră în vigoare modificările legislative în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Noile reguli le dau dreptul poliţiştilor să intre în locuinţele suspecţilor fără acordul proprietarilor, să conducă la sediu persoanele care nu prezintă documente de identitate, refuzul legitimării urmând să fie sancţionat cu o amendă de trei ori mai mare decât în prezent. 

Cu polițistul în casă

Astfel, poliţiştii nu vor mai trebui să ceară acordul proprietarului ca să intre într-o locuinţă, dacă au informaţii că cineva se află într-un pericol iminent sau dacă deţin informaţii că în respectiva locaţie se ascunde autorul unei infracţiuni grave sau un suspect de terorism. De asemenea, poliţiştii pot intra în locuinţe fără permisiune și fără să bată la uşă, şi în cazul în care există suspiciuni că o persoană decedată se află înăuntru.

Potrivit actului normativ, poliţistul este îndreptăţit să conducă o persoană la sediul Poliţiei, atunci când nu are acte de identitate ori există motive verosimile că datele declarate nu sunt reale ori documentele prezentate nu sunt veridice, dacă are suspiciuni că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală, ori că prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică, dar şi dacă luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, însă, poliţistul are obligaţia de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul Poliţiei după finalizarea activităţilor sau a măsurile legale care se impun.

"Poliţia, stai!"

Tot în cazul legitimării, poliţistul poate cere persoanei să ţină mâinile la vedere, deasupra capului sau paralel cu solul, să depărteze picioarele, să stea în poziţia şezut sau culcat, "poziţii care previn săvârşirea unei acţiuni violente îndreptate împotriva poliţistului şi respectă demnitatea umană".

"Se prezumă intenţia săvârşirii unei acţiuni violente îndreptate împotriva poliţistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliţia, stai! - Nu te apropia!, ori de a nu se conforma solicitărilor poliţistului, referitoare la renunţarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat", se precizează în actul normativ.

Solicitarea de a adopta o poziţie inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana şi să nu depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei. Se interzice solicitarea adoptării poziţiei şezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor.

Noile reglementări prevăd amenzi mai mari şi pentru cei care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor. Considerată contravenţie, fapta se sancţionează în prezent cu 500 lei, însă din 26 ianuarie amenda poate ajunge şi până la 1.500 lei.