Agentul şef Ovidiu Tamaş, de la Poliţia Oradea, a fost desemnat poliţistul anului în Bihor. Subofiţerul e unul dintre cei mai buni poliţişti judiciarişti, specializat pe furturi de locuinţe şi societăţi comerciale, şi lucrează în cadrul Biroului de combatere a infracţiunilor contra patrimoniului din Poliţia Municipiului.

De numele lui Tamaş se leagă mai multe anchete reuşite ale Poliţiei Oradea, cum ar fi prinderea unui grup de spărgători dn judeţul Arad care, în martie anul trecut, au jefuit 5 magazine şi 14 locuinţe din oraş în mai puţin de o săptămână, dar şi a celor trei spărgători orădeni care, tot în primăvara anului trecut, au golit mai multe apartamente şi boxe din cartierul Rogerius.

Pentru reuşitele sale, subofiţerul a fost răsplătit cu o diplomă de excelenţă, o tabletă cu internet nelimitat din partea Fundaţiei Ioan Baciu şi 500 lei oferiţi de Corpul Naţional al Poliţiştilor. Recompensele materiale sunt o noutate, de vreme ce în anii trecuţi toţi poliţiştii merituoşi au primit doar diplome.

De altfel, în cadrul şedinţei festive desfăşurate marţi, de ziua Poliţiei Române, la sediul Inspectoratului Bihor, 40 de poliţişti bihoreni au primit scrisori de mulţumire din partea conducerii instituţiei, însoţite de premii de câte 200 lei, sumele fiind puse la dispoziţie de Fundaţia colonel Ioan Baciu, organizaţie non-profit înfiinţată la nivelul Poliţiei Bihor.
"Este primul an în care putem să vă dăm şi altceva decât diplome. Sunt sume infime, dar un semn de respect pentru dăruirea şi pasiunea cu care îşi desfăşoară activitatea", a explicat şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa.

La rândul său, şeful Poliţiei bihorene a avut şi el parte de un cadou surpriză: a fost recompensat cu o diplomă de excelenţă din partea Fundaţiei colonel Ioan Baciu. "Este un semn de înaltă preţuire pentru profesionalismul, perseverenţa şi grija faţă de semeni", a explicat preşedintele Fundaţiei colonel Ioan Baciu, subcomisarul Florian Sîrca, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor.

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie - Biroul Teritorial Bihor a oferit alte două premii de câte 500 lei agenţilor Felician Hamor şi Vlad Bulzan de la Poliţia municipiului Oradea. Cei doi subofiţeri au fost răniţi luna trecută, când au surprins trei hoţi care au furat mai multe bunuri dintr-o casă aflată în construcţie iar apoi au încercat să fure combustibil dintr-o maşină.Unul dintre hoţi a încercat să fugă cu maşina, acroşându-l pe agentul Bulzan, pe care l-a şi călcat pe laba piciorului. Hamor, care se afla în faţa maşinii, a fost luat pe capotă iar hoţul l-a purtat în acest fel pe o distanţă de 38 metri, timp în care a efectuat în mod deliberat manevre bruşte de virare stânga-dreapta, proiectându-l în final pe asfalt. Ulterior, fugarul a fost prins şi arestat.

Tot de Ziua Poliţiei, alţi 4 ofiţeri şi 2 agenţi de poliţie din Bihor au fost avansaţi înainte de termen pentru merite deosebite, iar 8 poliţişti au beneficiat de ridicarea sancţiunilor disciplinare cu care s-au ales din cauza unor abateri.

La sărbătoarea poliţiştilor bihoreni au participat oficialităţi locale şi judeţene, colaboratori, colegi poliţişti de la Căpitănia Hajdu-Bihar şi Békés dar şi foşti şefi ai IPJ Bihor şi ai Poliţiei Oradea, acum în rezervă, printre care se numără chestorul Gheorghe Chereji, generalul de brigadă Lazăr Cârjan şi Ioan Câmpan.

Pe de altă parte, dacă la şedinţa de bilanţ din ianuarie, oficialii Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor nu au fost invitaţi iar cei ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au venit, acum, de ziua Poliţiei Române, ambele instituţii au fost reprezentate chiar de şefi, comisarul şef Gabriel Cheregi (şeful DGA) şi procurorul şef Ciprian Man (DNA).