Agentul principal Gheorghe Cociuba, poliţist în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, anchetat de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată, a fost trimis în judecată vineri.

Procurorii susţin că subofiţerul a primit peste 130.000 lei, dar şi alte produse, de la membrii unei grupări de evazionişti "ca să îşi încalce atribuţiile de serviciu", dar şi ca să intervină pe lângă colegii săi respectiv funcţionari ai Gărzii Financiare.

"Prevalându-se de influenţa avută asupra colegilor săi sau foştilor săi colegi din Punctul de Trecere a Frontierei Borş (agenţi de poliţie de frontieră şi/sau funcţionari ai Gărzii Financiare), i-a determinat pe aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu cu privire la monitorizarea şi controlul importurilor de mărfuri din categoria produselor cu risc fiscal ridicat (zahăr şi ulei) şi cu privire la constatarea contravenţiei, referitoare la depăşirea capacităţii maxime de încărcare a vehiculelor", arată un comunicat făcut public, vineri, de Biroul de presă al DNA.

Subofiţerul a fost reţinut pe 10 iulie şi arestat o zi mai târziu, într-o anchetă desfăşurată de procurorii DNA Oradea cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor.

Citiţi cum cerea agentul "şpagă" evazioniştilor în articolul: "Poliţistul de frontieră reţinut de procurorii DNA lua şpagă în bani, alimente şi... bilete la loto!"