Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat, miercuri, ancheta în cazul poliţistului de frontieră din Punctul de trecere a Frontierei Borş denunţat pentru luare de mită.

Este vorba despre agentul şef adjunct de poliţie Dănuţ Marius Babău (foto) denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie că, în februarie, fi pretins 200 euro, din care a şi primit 500 lei de la o persoană, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională şi pentru a-i permite acesteia intrarea în ţară.

Reclamantul, care înregistrase cu telefonul discuţia cu frontieristul, a fost direcţionat către DGA - Serviciul Judeţean Anticorupție Bihor, iar denunţul acestuia a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care a demarat ancheta identificând ulterior făptaşul în persoana agentului Dănuţ Marius Babău.

Reţinut pe 4 aprilie, pentru 24 de ore, pentru corupţie, Babău a fost plasat o zi mai târziu sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar miercuri a şi fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Procesul va începe la Tribunalul Bihor, unde frontieristul va afla, joi, dacă instanţa decide să menţină măsura preventivă în cazul său.

UPDATE: 

Instanța a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în acest caz, soluția putând fi contestată, însă, în 48 de ore de la comunicare.