La capătul unui meci foarte disputat, tensionat şi în cadrul căruia orădenii au acuzat vehement maniera de arbitraj, echipa orădeană de polo CSM Digi a cedat duminică, cu scorul de 5-6, cel de-al patrulea joc al finalei Superligii Naţionale cu Steaua, de la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu.

Astfel, echipa bucreşeteană a cucerit pentru a doua oară consecutiv titlul de campioană, în timp ce CSM Digi, tot pentru a doua oară consecutiv, a trebuit să se mulţumească cu locul al II-lea şi implicit, titlul de vicecampioană naţională.

Meciul a început cu golul gazdelor, marcat de Andrei Creţu, însă Nikola Murisic, din penalty, şi Petru Ianc au întors situaţia în favoarea Stelei. Tiberiu Negrean a egalat la 2, dar bucureştenii au marcat din nou prin Rădoi, cum şi CSM a înscris prin Boris Pavlovic. Totuşi ultimul gol al primului sfert l-a înscris Murisic şi scorul primei pauze a fost 4-3 pentru Steaua.

Din păcate, în sfertul II orădenii n-au reuşit niciun gol, iar steliştii au punctat de două ori, prin Adria Delgado şi Alexandru Ghiban. S-a intrat, în acest fel, în pauza mare cu avantajul de trei goluri al bucureştenilor, 3-6.

În jumătatea a doua bihorenii au alergat după egalare, au ratat însă mult, nu şi-au prea fructificat superiorităţile numerice, dar totuşi, după ce a înscris Andrei Creţu au câştigat sfertul III cu 1-0 şi au redus din handicap, în ultima pauză intrându-se cu scorul de 4-6.

Ultimele opt minute de joc au fost foarte tensionate. Orădenii au încercat să înscrie cât mai repede pentru a se apropia de adversar, nu au reuşit, au şi ratat, dar au şi greşit. Au fost însă şi anumite decizii ale arbitrilor, în special ale bucureşteanului Mihai Bălănescu, care au inflamat spiritele, iar antrenorul Kadar Kalman şi jucătorul Bogdan Remeş au primit cartonaşul roşu, fiind trimişi în tribună, în momentul când mai era 1 minut şi 5 secunde.

În acel moment însă întreaga echipă bihoreană s-a retras, a ieşit din apă. Arbitrii au arătat trei minute de aşteptare şi deşi erau decişi să nu mai revină, impulsionaţi şi de spectatori, care au scandat "Hoţii! Hoţii!", în cele din urmă, după ce delegatul Federaţiei Române de Polo a discutat cu banca tehnică a formaţiei orădene, aceştia au revenit în apă, au început să continue jocul, însă arbitrul Bălănescu a mai dictat încă două eliminări, pentru Filipovic de la Steaua şi Tiberiu Negrean, de la CSM.

Când au mai rămas 43 de secunde, orădenii au marcat prin Mihnea Chioveanu, au ajuns la un gol faţă de adversar, 5-6, însă n-au mai reuşit să înscrie până la final, deşi în ultimele 10 secunde Boris Pavlovic a ratat o ocazie uriaşă, singur cu portarul. Astfel, s-a încheiat partida cu victoria la limită a Stelei, care a sărbătorit al doilea titlu consecutiv, dar şi dezamăgirea componenţilor echipei orădene, care s-au plâns în continuare de maniera de arbitraj.

"A fost un meci foarte, foarte tensionat. Atât noi cât şi steliştii am jucat fiind foarte tensionaţi, dar până la urmă scorul a fost în favoarea Stelei. La cald, nu aş vrea să spun mai mult, dar ei pot să mulţumească foarte mult şi arbitrilor. Părerea mea este că noi trebuie să fim mult mai buni, să fim mult superiori lor ca să câştigăm. Într-adevăr, în Cupa României şi în primele doup jocuri ale finalei, ei au fost mai buni, dar acum nu cred că s-a văzut o diferenţă foarte mare. Mergem înainte şi din asta trebuie să învăţăm. Acum urmează o vacanţă, după care vom vedea ce va fi", a declarat, după meci, antrenorul principal al orădenilor, Kadar Kalman.

La sfârşit, preşedintele Federaţiei Române de Polo, Călin Găvruş a acordat premiile pentru laureaţii ediţiei de campionat 2016-2017. Premiul pentru cel mai bun portar a fost acordat orădeanului Marius Ţic, de la Dinamo, pentru cel mai tehnic jucător lui Adria Delgado, de la Steaua, pentru cel mai bun antrenor, lui Andrei Iosep, tot de la Steaua. Golgheter detaşat a fost Nikola Murisic de la Steaua. Apoi s-au acordat medaliile şi trofeul pentru echipa vicecampioană, CSM Digi Oradea, iar în final a fost premiată echipa campioană, Steaua. Jucătorii bucureştenilor primind tricourile de campioni, medaliile şi trofeul.

La fel ca sâmbătă, şi duminică, meciul 4 al finalei a fost arbitrat de Mihai Bălănescu din Bucureşti şi Mihnea Alexandrescu din Cluj Napoca. Delegat FR Polo a fost Virgil Goian.