Echipa de polo U13 a clubului Crişul Oradea şi-a adjudecat toate cele cinci meciuri pe care le-a susţinut la primul turneu al Campionatului Naţional, competiţie rezervată sportivilor născuţi în anul 2005 şi mai mici şi desfăşurată la Bucureşti, la Bazinul Dinamo, în perioada 21-23 aprilie.

Formaţia pregătită de Antonio Alexandrescu a învins clar, cu scorul de 13-5, echipa Atack Team, în prima dispută, după care a învins şi AMEFA Arad, cu 11-5.

În jocul al treilea, micii poloişti orădeni au întâlnit Steaua, pe care au întrecut-o cu 7-5, după care au depăşit la o diferenţă de două goluri, cu 8-6, pe Aqua Sport Târgu Mureş, pentru ca în ultima dispută să evolueze în compania celor de la Dinamo, pe care i-au învins cu 6-5.

Ca urmare a acestor rezultate, CS Crişul s-a instalat clar în fruntea clasamentului, cu 5 puncte avans faţă de formaţia de pe locul II, şi a luat o opţiune serioasă pentru adjudecarea titlului naţional, în cadrul turneul al doilea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!